Dragonul Roşu, verificat de inspectorii antifraudă: Aproximativ 500 de firme controlate şi aproape 700 de amenzi

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au controlat, în perioada 5 noiembrie - 10 decembrie, 464 de firme din incinta centrului comercial Dragonul Roşu din Voluntari (jud. Ilfov), aplicând aproape 700 de amenzi, informează instituţia.

442 afișări
Imaginea articolului Dragonul Roşu, verificat de inspectorii antifraudă: Aproximativ 500 de firme controlate şi aproape 700 de amenzi

Dragonul Roşu, verificat de inspectorii antifraudă: Aproximativ 500 de firme controlate şi aproape 700 de amenzi

Deoarece au constatat încălcări ale legislaţiei financiar-contabile, inspectorii antifraudă fiscală au dispus 12 avertismente şi 674 de amenzi în cuantum total de 8,44 de milioane lei. De asemenea, au dispus confiscarea de numerar, venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 592.655 lei.

Acţiunile de monitorizare şi control ale inspectorilor antifraudă vor continua în perioada următoare pentru destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi pentru reducerea evaziunii fiscale, în vederea atingerii obiectivului strategic de creştere a gradului de conformare voluntară la declarare şi plată. Controalele antifraudă vor viza domeniile comerciale cu risc semnificativ de neconformare fiscală, care înregistrează creşteri sezoniere specifice sărbătorilor de iarnă, precum: comerţul en gros şi en detail cu legume-fructe, producţia şi comercializarea cărnii prin intermediul carmangeriilor şi depozitelor de carne, comercializarea de jucării, îmbrăcăminte, băuturi ş.a.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici