Economia lumii va ajunge pentru prima dată la 100 de trilioane în 2022

  • Producţia economică mondială va depăşi 100 de trilioane pentru prima dată anul viitor, conform unui raport.
  • Raportul a arătat că economia chineză o va depăşi pe cea americană ceva mai greu decât se estima în trecut.
  • De asemenea, pentru mai multe ţări europene vor apărea schimbări în clasamentul mondial.
425 afișări
Imaginea articolului Economia lumii va ajunge pentru prima dată la 100 de trilioane în 2022

Compania britanică de consultanţă Cebr a publicat un raport prin care arată că PIB-ul global va depăşi 100 de trilioane în 2022. Compania a mai estimat că în 2030 China va deveni cea mai mare economie a lumii în dolari, cu doi ani mai târziu decât se prognozase în raportul World Economic League Table de anul trecut, potrivit Reuters

India pare să depăşească Franţa anul viitor şi apoi Marea Britanie în 2023 pentru a-şi câştiga locul de a cincea economie a lumii, a spus Cebr. Raportul a arătat de asemenea că Germania este pe cale să depăşească Japonia în ceea ce priveşte producţia economică în 2033. Rusia ar putea deveni economie de top 10 până în 2036, iar Indonezia pare pe drumul către locul nouă în 2034.

Marea problemă o reprezintă inflaţia.

Problema importantă pentru acest deceniu este modul în care economiile mondiale fac faţă inflaţiei, care a ajuns acum la 6,8% în Statele Unite” a declarat vicepreşedintele Cebr, Douglas McWilliams. “Sperăm că o ajustare relativ modestă a inflaţiei ridicate va aduce sub control elementele non-tranzitorii. Dacă nu, atunci lumea va trebui să se pregătească pentru o recesiune în 2023 sau 2024” a mai spus acesta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici