Economie de război. Parlamentul din Ucraina a aprobat bugetul pe 2024. Peste jumătate este alocat apărării

Parlamentul din Ucraina a aprobat bugetul pe 2024 şi a alocat peste jumătate din suma totală pentru cheltuielile cu apărarea, potrivit Reuters.

334 afișări
Imaginea articolului Economie de război. Parlamentul din Ucraina a aprobat bugetul pe 2024. Peste jumătate este alocat apărării

Economie de război. Parlamentul din Ucraina a aprobat bugetul pe 2024. Peste jumătate este alocat apărării

Parlamentul ucrainean a aprobat joi bugetul de stat pentru anul viitor, cu scopul de a întări armata şi apărarea.

Veniturile bugetare sunt stabilite la 1.770 de miliarde de grivne (48,4 miliarde de dolari), în timp ce cheltuielile sunt planificate la 3.350 de miliarde de grivne. Ucraina se va confrunta cu un deficit bugetar uriaş de aproximativ 43,58 miliarde de dolari în 2024, au declarat oficiali guvernamentali.

Anul viitor, mai mult de jumătate din toate cheltuielile bugetare ucrainene sunt planificate pentru sectorul apărării, pentru a finanţa efortul de război împotriva Rusiei.

„Priorităţile sunt clar stabilite în buget. Toate resursele noastre interne vor merge astfel încât să putem rezista şi să învingem inamicul. Practic, 50% din cheltuielile noastre - pentru apărarea şi securitatea Ucrainei. Vor fi mai multe arme şi vehicule, mai multe drone, muniţii şi rachete. Fiecare grivnă de la un contribuabil va merge la armată", a declarat premierul Denys Shmyhal după vot.

Shmyhal a mai spus că guvernul intenţionează să crească salariile minime şi pensiile pentru a ajuta milioane de oameni să facă faţă creşterii costului vieţii în timpul războiului.

276 de deputaţi au votat pentru aprobarea bugetului, care conţine cheltuieli mai mari şi pentru sectoarele educaţie şi sănătate.

Ministrul de finanţe, Serhiy Marchenko, a declarat că ajutorul financiar din partea aliaţilor occidentali ai Ucrainei ar fi esenţial pentru a putea acoperi deficitul bugetar şi pentru a plăti cheltuielile sociale şi umanitare.

Guvernul a primit deja 35,4 miliarde de dolari în acest an şi aproximativ 31 de miliarde de dolari anul trecut de la partenerii occidentali.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
parlament,
ucraina,
buget

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici