EFECTELE RECESIUNII: Atena nu va avea brad de Crăciun. Primăria a redus cu 90% bugetul de sărbători

Primăria din Atena a redus cu 90% bugetul de sărbători pentru acest an, astfel că va renunţa la bradul de Crăciun şi va împodobi cu instalaţii de lumini doar câteva bulevarde şi pieţe importante.

264 afișări
Imaginea articolului EFECTELE RECESIUNII: Atena nu va avea brad de Crăciun. Primăria a redus cu 90% bugetul de sărbători

Atena nu va avea brad de Crăciun, după ce primăria a redus cu 90% bugetul de sărbători

"Grecia iese din al cincilea an de recesiune şi se îndreaptă spre al şaselea, cu reduceri de salarii, majorări de taxe şi pensii diminuate, atfel că mulţi renunţă la sărbătorirea Crăciunului sau plănuiesc petreceri în familie, unde fiecare contribuie pentru mâncare", potrivit portalului GreekReporter.

Primăria a renunţat să mai împodobească un brad de Crăciun, conform tradiţiei, în Piaţa Syntagma.

În 2010, bradul de Crăciun din piaţă a fost ars de protestatari, în urma primelor măsuri de austeritate impuse Greciei de creditorii externi.

Anul trecut, oficialii de la Atena au ridicat cel mai mare brad de Crăciun din Europa, în încercarea de a arăta un pic de optimism, notează portalul.

Întrucât primăria din Atena abia îşi poate plăti facturile, doar trei pieţe centrale şi cele mai mari bulevarde vor fi împodobite cu lumini, în contrast cu anii de dinaintea crizei, când banii pentru astfel de cheltuieli erau mai mulţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici