EIU menţine avertizările referitoare la vulnerabilitatea României la condiţiile financiare externe

Economist Intelligence Unit (EIU) menţine avertizările privind vulnerabilitatea României la condiţiile financiare de pe alte pieţe, pe fondul nevoilor ridicate de finanţare externă.

23 afișări
Imaginea articolului EIU menţine avertizările referitoare la vulnerabilitatea României la condiţiile financiare externe

EIU menţine avertizările referitoare la vulnerabilitatea României la condiţiile financiare externe

"Europa Centrală şi de Est a beneficiat de creşterea încă puternică din zona euro, deşi în cazul unor state, precum România şi Bulgaria, cerinţele de finanţare externă sunt ridicate, astfel că aceste ţări sunt vulnerabile la schimbarea sentimentului investitorilor", se arată în cea mai recentă ediţie a prognozei globale a EIU.

Potrivit analiştilor, România este una dintre ţările cele mai vulnerabile la turbulenţele financiare internaţionale.

Finanţarea deficitului de cont curent, realizată până în prezent prin investiţii străine directe, va deveni din ce în ce mai dificilă, pe măsură ce privatizările se finalizează, notează EIU.

O altă problemă subliniată de analişti este deprecierea leului începută în vara anului trecut, întrucât cea mai mare parte a datoriei externe este denominată în euro.

Analiştii EIU au publicat date similare privind vulnerabilitatea României la turbulenţele externe în ediţia anterioară a prognozei globale.

Comisia Naţională de Prognoză anticipează pentru acest an un deficit de cont curent de 13,6% din PIB, comparativ cu 13,9% în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici