Eureko: Economia românească ar putea să încheie anul pe minus

Creşterea economiei naţionale în acest an ar putea fi negativă şi se va situa în intervalul 0,5 şi 1% în condiţiile în care o serie de măsuri cu impact macroeconomic încă nu au fost aplicate, a declarat miercuri directorul de investiţii al Eureko Pensii Private, Radu Crăciun.

22 afișări
Imaginea articolului Eureko: Economia românească ar putea să încheie anul pe minus

Eureko: Economia românească ar putea să încheie anul pe minus (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"România nu va raporta creştere în primul trimestru al acestui an şi mă aştept ca până la finele anului economia naţională să încheie pe minus, scăderea urmând să se situeze între 0,5% şi 1%, în condiţiile în care o serie de măsuri cu impact macroeconomic încă nu au fost aplicate", a spus Crăciun.

El a afirmat că în acest an "nu este realist să ne aşteptăm la o creşterea consumului intern", pe fondul unui şomaj în creştere şi întârzierii reluării procesului de creditare.

"Cei care au luat credite nu vor să se împrumute din nou. De fapt, populaţia încearcă să ramburseze cât mai rapid împrumuturile contractate anterior pentru a scăpa de povara ratelor. O posibilă reluare a creditării ar putea avea loc în al treilea trimestru al acestui an", a spus Crăciun.

Reprezentantul Eureko Pensii Private a arătat că Banca Naţională a României (BNR) încearcă să menţină stabil cursul leului pentru a ajuta exporturile economiei naţionale.

"BNR nu vrea revigorarea leului pentru a ajuta exporturile României atunci când cererea externă va reveni", a mai spus Crăciun.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus estimarea privind creşterea economică a României în acest an de la proiecţia anterioară de 1,3% la 0,8%.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi că prognoza de creştere economică pentru acest an revizuită în jos de FMI ar putea fi chiar prea optimistă.

În decembrie 2009, Guvernul şi FMI au convenit să revizuiască, de la 0,5% la 1,3%, creşterea PIB în 2010. Avansul economic de 1,3% a fost luat în calcul în proiectul de buget pentru anul în curs.

Economia s-a contractat cu 7,1% în 2009, după ce în anul anterior crescuse cu un procentaj identic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici