Euro se prăbuşeşte peste noapte şi ajunge din nou sub dolar. BNR afişează un curs de numai 4,83 lei

BNR a afişat vineri un curs de 4.8344 lei/ euro, cel mai scăzut nivel din august 2020, în scădere cu 0,37%. Dolarul a fost cotat de BNR la 4.8383, peste cursul de referinţă al euro.

1503 afișări
Imaginea articolului Euro se prăbuşeşte peste noapte şi ajunge din nou sub dolar. BNR afişează un curs de numai 4,83 lei

Euro se prăbuşeşte peste noapte şi ajunge din nou sub dolar. BNR afişează un curs de numai 4,83 lei

Pe piaţa internaţională, dolarul se îndrepta vineri spre a treia creştere săptămânală consecutivă şi se afla aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii în raport cu euro şi yenul, investitorii ezitând să vândă înainte de publicarea datelor privind forţa de muncă din SUA, scrie Reuters.

Un sondaj privind industria prelucrătoare din SUA în cursul nopţii a fost suficient pentru a împinge dolarul peste 140 de yeni pentru prima dată din 1998 şi, de asemenea, la maximul de 2-1/2 ani faţă de lira sterlină şi maxime de şase săptămâni faţă de dolarul australian şi cel neozeelandez.

Euro a scăzut din nou sub paritate, la 0,9958 dolari, şi nu a fost departe de minimul ultimilor 20 de ani de săptămâna trecută, de 0,99005 dolari. Yenul s-a stabilizat la 139,91 pentru un dolar, după ce a atins un minim de 140,27 în primele tranzacţii asiatice.

Indicele dolarului a atins un maxim de două decenii la 109,99 la New York şi a fost ultima dată la 109,55. Dolarul a a crescut cu peste 1% în săptămâna care a trecut de când preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat la Jackson Hole, Wyoming, că ratele vor trebui să fie ridicate "pentru o perioadă de timp" pentru a controla inflaţia, surprinzând pieţele.

Datele privind salariaţii non-agricoli sunt aşteptate vineri, iar economiştii se aşteaptă ca 300.000 de locuri de muncă să fi fost adăugate în august, ceea ce ar prelungi o serie de date solide.

Yuanul chinezesc a rămas, de asemenea, sub presiune, la 6,9076 pentru un dolar, noile măsuri de închidere din Chengdu afectând starea de spirit a investitorilor.

Săptămâna viitoare vor avea loc întâlniri ale băncilor centrale în Europa şi Australia, iar pieţele se aşteaptă la creşteri. Traderii văd aproximativ 60% şanse de o creştere de 50 bp în Australia şi aproape 80% şanse de o creştere de 75 bp din partea Băncii Centrale Europene .

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
euro,
dolar,
curs

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici