Fiat ar avea nevoie de două miliarde euro pentru fuziunea cu PSA

Unul dintre acţionarii Fiat analizează majorarea capitalului constructorului auto italian cu două miliarde euro, pentru a obţine o participaţie cât mai mare în corporaţia formată printr-o eventuală fuziune între Fiat şi PSA Peugeot Citroen, potrivit publicaţiei La Republica.

13 afișări
Imaginea articolului Fiat ar avea nevoie de două miliarde euro pentru fuziunea cu PSA

Fiat ar avea nevoie de două miliarde euro pentru fuziunea cu PSA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Holdingul Exor, controlat de familia italiană Agnelli, deţine 30% din acţiunile Fiat şi doreşte să rămână un acţionar cât mai important în cazul unei fuziuni cu grupul francez.

Ziarul nu precizează sursele informaţiilor şi nu oferă alte detalii.

Grupul italian deţine, deja, două fabrici de autovehicule comerciale în parteneriat cu PSA Peugeot Citroen.

Fiat a încheiat, marţi, un parteneriat strategic cu grupul american Chrysler, în urma căruia va prelua, iniţial, 35% din acţiunile concernului. Directorul de dezvoltare al Chrysler, Frank Klegon, a declarat, miercuri, că înţelegerea dintre Fiat şi compania americană depinde de un nou credit guvernamental, de trei miliarde de dolari, din partea Washingtonului.

Chrysler a obţinut, la finele anului trecut, un ajutor de stat de patru miliarde de dolari.

Potrivit unei surse apropiate Fiat, citată de Reuters, grupul italian va decide, în termen de un an, dacă doreşte să cumpere o participaţie mai mare la Chrysler.

Citeşte şi:

Fiat va prelua 35% din Chrysler

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici