Eurial Piteşti, punct de lucru al companiei româneşti Eurial Invest cu peste 30 de ani de existenţă şi o vastă experienţă în industria auto, continuă să îşi dezvolte portofoliul de produse şi servicii. Ajungând asftel să comercialize unele dintre cele mai sonore nume ale Grupului Stellantis, respectiv PEUGEOT, CITROËN şi OPEL.
Carlos Tavares, directorul Peugeot, informează producătorii auto, că pot să obţină profit din vânzarea maşinilor electrice, cu ajutorul subvenţiilor de 12.000 de euro, primite de la UE, doar prin scăderea însemnată a costurilor de producţie, potrivit Financial Times. El îndeamnă producătorii să diminueze costurile administrative cu dealerii şi furnizorii, ca preţul de vânzare al maşinilor electrice […]
Consiliile de Administraţie ale Fiar Chrysler Automobiles şi Peugeot SA se vor întâlni separat, marţi, pentru a discuta finalizarea unui acord iniţial, în vederea unei fuziuni în valoare de 50 miliarde de dolari, pentru a forma un nou constructor auto gigant, transmite Reuters.
Angajamentul Fiat Chrysler şi Peugeot de a nu închide fabricile în cazul fuziunii va fi probabil supus unor presiuni mari, deoarece grupul combinat ar avea o capacitate de producţie de aproape 6 milioane de vehicule pe o piaţă auto încetinită, transmite Reuters.
PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto european, a raportat vânzări în creştere cu 4,3% anul trecut în comparaţie cu 2013, la 2,93 milioane de unităţi, pentru prima dată în ultimii patru ani, în timp ce China a devenit cea mai mare piaţă a constructorului francez, depăşind Franţa.
Grupul francez PSA Peugeot Citroen va reduce la jumătate numărul de modele produse şi va transforma automobilele "DS" ale Citroen într-o marcă separată, în încercarea de a reveni pe profit în următorii trei ani.
PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a convenit un plan de salvare de 5,27 miliarde euro cu guvernul francez şi compania chineză Dongfeng Motor, care vor prelua 28% din acţiunile companiei, oferind în schimb finanţare pentru dezvoltarea de noi automobile.
Board-ul PSA Peugeot Citroen a aprobat marţi o majorare de capital de trei miliarde de euro în urma căreia statul francez şi producătorul auto chinez Dongfeng vor primi participaţii de 14% la producătorul francez de automobile, relatează Financial Times.
Renault ar avea probleme dacă celălalt mare producător auto francez, PSA Peugeot Citroen, ar întâmpina dificultăţi serioase, deoarece lanţurile de furnizori ale celor două companii se suprapun în multe zone, potrivit directorului general al Renault, Carlos Ghosn.
Familia Peugeot, cel mai mare acţionar al PSA Peugeot Citroen, se va reuni luni pentru a decide dacă să aprobe două acorduri menite să asigure viitorul producătorului auto francez, potrivit unei surse apropiate situaţiei.
PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto european, a raportat vânzări în urcare în ultimele trei luni ale anului trecut, datorită pieţei chineze, limitând astfel la 4,9% declinul înregistrat în 2013, la 2,82 milioane de automobile şi vehicule comerciale uşoare.
Conducerea constructorului auto francez PSA Peugeot Citroen va analiza o posibilă investiţie de 1 miliard euro din partea companiei auto chineze Dongfeng şi a guvernului de la Paris, în contextul pierderilor şi vânzărilor slabe.
PSA Peugeot Citroen şi compania chineză de stat Dongfeng Motor au convenit principalii termeni ai unui parteneriat industrial şi comercial care include o infuzie masivă de capital în producătorul auto francez, în schimbul accesului la tehnologie.
Doi miniştri francezi au cerut grupului auto PSA Peugeot Citroen să-şi reconsidere intenţia de a constitui provizioane de 21 de milioane de euro pentru plata pensiei anuale a directorului general, Philippe Varin, care urmează să părăsească postul în 2014.
PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a confirmat recrutarea fostului director operaţional al Renault, Carlos Tavares, care va intra din ianuarie în consiliul de administraţie al grupului şi va prelua, anul viitor, funcţia de director general.
Directorul general al PSA Peugeot Citroen, Philippe Varin, se pregăteşte să se retragă anul viitor, urmând să fie înlocuit de Carlos Tavares, fost director operaţional executiv (COO) la Renault, au declarat surse apropiate situaţiei.
PSA Peugeot Citroen a închis vineri fabrica de la Aulnay, din apropierea Parisului, care a produs peste 8,5 milioane de automobile în cei 40 de ani de activitate şi a avut, în perioada de apogeu, până la 3.300 de angajaţi.
PSA Peugeot Citroen, al doilea producător auto din Europa după vânzări, ar putea rupe alianţa cu grupul american General Motors, estimând că nu va atinge ţinta privind reducerile de cheltuieli, cu 1 miliard de dolari până în 2016.
PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde euro prin emisiune de acţiuni noi, compania chineză de stat Dongfeng şi guvernul francez urmând să preia participaţii egale, potrivit unor surse.
PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, ar putea vinde o participaţie la grup constructorului chinez de vehicule Dongfeng Motor, pentru finanţarea extinderii activităţilor în afara continentului, au declarat două surse apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.
PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, va închide fabrica de la Aulnay, de lângă Paris, la sfârşitu lunii octombrie, cu două luni mai devreme decât preconiza, după ce mulţi angajaţi şi-au găsit alte locuri de muncă.
PSA Peugeot Citroen a avut o pierdere operaţională de 65 milioane euro în prima jumătate a anului, mai redusă faţă de cea anticipată de analişti, datorită reducerii semnificative a costurilor, care a acoperit efectul scăderii puternice a vânzărilor în Europa.
PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a deschis cea de-a treia fabrică din China, în parteneriat cu o companie locală, extinzându-şi prezenţa în Asia în timp ce operaţiunile din Europa sunt afectate de recesiune şi de declinul prelungit al pieţei.
PSA Peugeot Citroen a ajuns la un acord cu un sindicat din Franţa privind închiderea fabricii de la Aulnay, din apropierea Parisului, soluţionarea disputei înlăturând un ultim obstacol din calea planului de restructurare care prevede renunţarea la 11.200 de locuri de muncă.
PSA Peugeot Citroen vrea să atace piaţa clasei de mijloc din Europa de Est, Africa şi America de Sud cu modelul Peugeot 301, pentru a reduce dependenţa companiei de piaţa europeană occidentală.
Directorul general al Fiat, Sergio Marchione, a propus recent fuziunea grupului cu PSA Peugeot Citroen şi Opel, divizie a General Motors (GM), pentru formarea unui producător auto care să devanseze liderul european Volkswagen, potrivit unor trei surse apropiate situaţiei.
Moody's a retrogradat cu o treaptă ratingurile de credit ale PSA Peugeot Citroen (Franţa) şi Fiat (Italia), de la "Ba3" la "Ba2", a treia treaptă în categoria "junk", din cauza riscurilor presupuse de scăderea abruptă a cererii pentru automobile în Europa de Vest, potrivit Bloomberg.
PSA Peugeot Citroen trebuie să discute cu guvernul francez programul de restructurare care vizează concedierea a 8.000 de angajaţi şi închiderea unei fabrici din apropierea Parisului, a declarat duminică ministrul industriei Arnaud Montebourg.
Producătorii auto francezi PSA Peugeot Citroën şi Renault intenţionează să uimească presa la Salonul Auto de la Paris cu o mulţime de maşini noi, lansări care ascund însă o criză a declinului pieţelor europene şi a supracapacităţii de producţie.
Conducerea PSA Peugeot Citroen a multiplicat în ultimii 20 de ani erori strategice care fac în prezent ca restructurarea să fie inevitabilă şi urgentă, inclusiv desfiinţarea a 8.000 de locuri de muncă în Franţa, potrivit unui raport publicat marţi de guvernul francez.
PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător francez de automobile, şi-a pierdut locul în componenţa indicelui bursier CAC 40 al celor mai mari companii listate din Franţa, după scăderea acţiunilor cu peste 60% în ultimele 12 luni, transmite Bloomberg.
PSA Peugeot Citroen va produce vehicule comerciale uşoare pentru compania japoneză Toyota, care le va comercializa în Europa sub brand propriu, în baza unui acord încheiat luni de cei doi constructori auto, transmite Bloomberg.
Preşedintele francez Francois Hollande a criticat dur PSA Peugeot Citroen pentru decizia de a închide o fabrică din Franţa şi a suplimenta concedierile cu 8.000 de locuri de muncă, angajându-se să facă presiuni asupra companiei pentru renegocierea proiectului de reorganizare.
PSA Peugeot Citroen, cel mai mare constructor auto francez şi al doilea din Europa, va închide o fabrică din Franţa şi va reduce producţia altei uzine, suplimentând concedierile cu 3.600 locuri de muncă, la 9.600, pe fondul scăderii vânzărilor de automobile în Europa.
PSA Peugeot Citroen (PSA) vrea să concedieze în acest an până la 10.000 dintre angajaţii din Franţa, sau 10% din personalul din ţară, scăderea vânzărilor forţând reduceri de costuri, a declarat marţi un oficial sindical, citat de Bloomberg.
Fiat va reduce investiţiile în Europa cu 500 de milioane de euro, iar PSA Peugeot Citroen intenţionează să vândă o participaţie de cel puţin 50% la divizia sa de camioane, din cauza evoluţiei negative a pieţei auto europene, transmite Bloomberg.