Firmele nu vor mai avea posibilitatea să depună contestaţii în timpul licitaţiilor

Firmele nemulţumite de derularea licitaţiilor pentru achiziţii publice nu vor mai avea posibilitatea să depună contestaţii pe parcursul procedurii, ci doar la finalul acesteia, iar termenul de rezolvare a reclamaţiilor pentru care nu mai este nevoie de alte documente va fi redus de la 20 la 10 zile.

398 afișări
Imaginea articolului Firmele nu vor mai avea posibilitatea să depună contestaţii în timpul licitaţiilor

Firmele nu vor mai avea posibilitatea să depună contestaţii în timpul licitaţiilor (Imagine: Mediafax Foto)

Modificările au fost transmise Comisiei Europene spre informare şi vor fi introduse de Guvern în perioada imediat următoare, printr-o nouă revizuire a legislaţiei privind achiziţiile publice, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

"Vor fi schimbate procedurile de contestare a unei licitaţii, astfel încât să fie limitată posibilitatea abuzului de contestaţii şi blocării procesului de achiziţie. Practic, contestaţia nu va mai putea fi depusă oricând pe parcursul unei proceduri de licitaţie, ci numai la finalul acesteia, când licitaţia poate fi reluată sau proiectul începe imediat, în funcţie de răspuns. Contestaţia va trebui depusă într-un termen maxim de 10 zile de la finalizarea procedurii, termen definit în regulile Comisiei Europene ca «stand still», perioada cuprinsă între încheierea procedurii şi semnarea contractului", au arătat sursele citate.

Simultan, termenul de soluţionare a contestaţiei va fi redus la jumătate, de la maximum 20 zile în prezent la cel mult 10 zile, pentru dosarele în cazul cărora Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) nu are nevoie să solicite documente suplimentare de la autoritatea contractantă.

"Termenul de soluţionare a contestaţiilor de către CNSC rămâne în mod normal 20 de zile, vor fi însă soluţionate în maximum 10 zile cazurile în care Consiliul nu are nevoie să solicite documente suplimentare de la autoritatea contractantă, practic cazurile uşoare, necomplicate. Intenţia era ca termenul să fie redus pentru toate contestaţiile, dar Consiliul a comunicat că aceste zece zile sunt prea puţine în condiţiile în care media este de 19 zile pentru soluţionarea unui caz", au arătat sursele.

Legislaţia actuală a achiziţiilor publice prevede că termenul maxim de soluţionare a unei contestaţii este de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă, la care se mai pot adăuga alte 10 zile "în cazuri temeinic justificate".

În luna februarie, Guvernul a anunţat că legislaţia achiziţiilor publice va fi modificată prin introducerea unor reguli care vor împiedica formularea abuzivă de contestaţii în instanţă.

În urmă cu un an, Guvernul a decis că persoanele fizice şi firmele care contestă în instanţă rezultatul unei licitaţii de atribuire a unui contract de achiziţii publice vor plăti o taxă de timbru în cuantum de 2% din valoarea contractului. Regula a fost introdusă pentru a reduce numărul de contestaţii care blochează proiectele.

Surse oficiale au declarat însă atunci, agenţiei MEDIAFAX, că oficialii Comisiei Europene au atenţionat Guvernul că noua taxă de timbru poate împiedica accesul liber la justiţie, avertisment în urma căruia Executivul a stabilit o nouă formulă de calcul a taxei, raportat la valoarea contractului, din care a rezultat o sumă mai mică de plată.

După aceste modificări, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a arătat că depunerea de contestaţii la licitaţiile de achiziţii publice a devenit un sport naţional, prin care diferite firme urmăresc doar să împiedice câştigătorul selecţiei să înceapă lucrările şi blochează utilizarea fondurilor bugetare şi comunitare.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a informat, săptămâna trecută, că se aşteaptă ca numărul contestaţiilor primite să crească în acest an cu 40% comparativ cu 2009, ceea ce ar putea conduce la un termen mai mare de rezolvare în condiţiile în care schema de personal a instituţiei a fost îngheţată.

CNSC a primit anul trecut un număr de 9.218 contestaţii, în creştere cu 41% faţă de 2008, iar în primele trei luni din 2010 numărul dosarelor depuse la Consiliu a crescut cu 33,6% comparativ cu perioada similară a anului precedent şi cu 76,94% comparativ cu acelaşi interval din 2008.

Din totalul contestaţiilor formulate în primul trimestru al anului curent, 34% privesc documentaţia de atribuire, iar 66% rezultatul procedurii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici