Fitch: România nu va adopta euro până în anul 2015

Agenţia de evaluare financiară Fitch Rating consideră că România nu va adopta moneda unică europeană până în anul 2015, întrucât are nevoie de timp pentru obţine convergenţa reală şi nominală, în timp ce autorităţile române şi-au stabilit ca obiectiv să intre în zona euro la orizontul anului 2014.

22 afișări
Imaginea articolului Fitch: România nu va adopta euro până în anul 2015

Fitch: România nu va adopta euro până în anul 2015

"Adoptarea euro nu este o perspectivă pe termen scurt pentru România, întrucât statul are nevoie de mai mult timp pentru a obţine convergenţa reală şi nominală. Fitch nu anticipează că România va adopta euro până în 2015", se arată într-un raport al Fitch.

O condiţie a tranziţiei la moneda euro este menţinerea monedei naţionale în mecanismul european al ratelor de schimb (ERM II) pentru o perioadă de doi ani. România şi-a stabilit ca obiectiv să adopte euro la orizontul anului 2014, ceea ce înseamnă că va trebui să intre în ERM II în anul 2012.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene din mai, România îndeplineşte doar un criteriu din cele necesare adoptării monedei europene, respectiv cel privind stabilitatea bugetară, dar nu respectă prevederile legate de inflaţie, cursul de schimb şi condiţiile legate de convergenţa ratelor de schimb pe termen lung.

Inflaţia statelor membre care vor să adopte euro nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale nivelul mediu al inflaţiei din cele mai performante trei state membre, iar deficitul bugetar trebuie să reprezinte maxim 3% din Produsul Intern Brut. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a fost de 3,7% în octombrie.

De asemenea, datoria publică se poate plasa la maxim 60% din PIB, iar în perioada de doi ani în ERM II cursul trebuie să se menţină într-o marjă de 15% faţă de o paritate stabilită în raport cu euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici