FMI îndeamnă zona euro să implementeze reforme pentru sprijinirea creşterii economice

Statele din zona euro ar trebui să sprijine creşterea economică prin reforme vizând, printre altele, îmbunătăţirea competitivităţii, încurajarea investiţiilor, utilizarea mai bună a forţei de muncă sau consolidarea sistemului financiar, apreciază economiştii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

50 afișări
Imaginea articolului FMI îndeamnă zona euro să implementeze reforme pentru sprijinirea creşterii economice

FMI îndeamnă zona euro să implementeze reforme pentru sprijinirea creşterii economice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

FMI îndeamnă, totodată, la îmbunătăţirea coordonării politicilor la nivelul Uniunii Europene pentru sprijinirea reformelor.

"În urma crizei, favorizarea creşterii este esenţială pentru a preveni ca şomajul să devină o problemă pe termen lung şi pentru a facilita revenirea la sustenabilitate fiscală. Nu sunt scuze pentru productivitatea redusă a forţei de muncă, o problemă caracteristică în special Europei de Sud, dar şi o provocare tot mai mare oriunde în altă parte", menţionează FMI.

Raportul Fondului vine în condiţiile în care zona euro încearcă să prevină intensificarea unei crize a datoriilor. Irlanda negociază, în prezent, cu Uniunea Europeană şi FMI condiţiile unui program de salvare.

Instituţia financiară internaţională subliniază că decalajul dintre Produsul Intern Brut pe cap de locuitor al zonei euro şi cel al SUA a crescut de la începutul anului 2008, iar uniunea monetară abia ţine pasul cu Japonia, cu toate că acest stat s-a confruntat cu o recesiune mai severă.

FMI apreciază că Europa de Sud trebuie să se concentreze pe ameliorarea competitivităţii, iar unele state "de bază" din zona euro ar trebui să promoveze o participare mai mare a forţei de muncă şi o deschidere mai largă a pieţelor serviciilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici