FMI: Stabilitatea financiară mondială depinde de Rezerva Federală a SUA

Modificarea politicii monetare a Statelor Unite ar putea pune în pericol stabilitatea financiară la nivel mondial şi ar putea majora costurile de finanţare în unele ţări emergente, se arată într-un raport publicat miercuri de FMI.

342 afişări
Imaginea articolului FMI: Stabilitatea financiară mondială depinde de Rezerva Federală a SUA

FMI: Stabilitatea financiară mondială depinde de Rezerva Federală a SUA (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Anticiparea renunţării progresive de către Statele Unite la politica monetară relaxată ar putea obliga unele pieţe să se adapteze şi să scoată la iveală zonele cu excese financiare şi vulnerabilităţi", potrivit raportului semestrial al FMI referitor la stabilitatea financiară mondială.

Perspectiva unei reduceri a achiziţiilor de obligaţiuni de către Rezerva Federală (Fed), prin care sunt suplimentate lichidităţile din piaţă a provocat deja în timpul verii o scădere brutală a intrărilor de capital în ţările emergente, care a determinat deprecierea brutală a monedelor acestora şi reducerea surselor de finanţare.

"Ţările emergente se confruntă cu prima retragere de capital durabilă de la prăbuşirea Lehman Brothers în septembrie 2008", potrivit FMI.

Pe fondul speculaţiilor legate de intenţiile Fed, monedele şi obligaţiunile Braziliei, Indoneziei şi Africii de Sud au fost supuse unor mini-teste de rezistenţă, care au scos în evidenţă o fragilitate sporită.

În cazul unor noi retrageri de capital, ţările emergente ar putea să se confrunte cu creşterea costurilor de finanţare şi o încetinire uşoară a creşterii economice, cele mai expuse fiind Indonezia, Turcia, Brazilia şi Filipine.

În Statele Unite, modificarea politicii monetare nu este lipsită de riscuri, în condiţiile în care dobânzile pe termen lung sunt pe cale să crească, majorând costul finanţării statului şi afectâ1nd creditarea. Potrivit FMI, este o provocare politică majoră, nefiind exclusă creşterea neaşteptată a dobânzilor pe termen lung.

În Europa, stabilitatea financiară s-a îmbunătăţit, dar rămâne fragilă din cauza gradului îndatorării companiilor din sudul zonei euro, care ar putea să exercite presiuni asupra solvabilităţii băncilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici