Ford profită de problemele GM şi Chrysler, reducând costurile

Grupul Ford obţine beneficii neaşteptate în urma dificultăţilor severe cu care se confruntă principalii rivali de pe piaţa americană, General Motors şi Chrysler, sub forma reducerilor de cheltuieli cu personalul după negocieri cu sindicatele, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

16 afișări
Imaginea articolului Ford profită de problemele GM şi Chrysler, reducând costurile

Ford profită de problemele GM şi Chrysler, reducând costurile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GM şi Chrysler trebuie să negocieze acorduri de reducere semnificativă a cheltuielilor cu uniunea sindicală United Auto Workers (UAW), care reuneşte salariaţi din întreaga industrie auto americană.

Însă UAW oferă, de obicei, aceleaşi condiţii tuturor companiilor cu care negociază. În consecinţă, Ford a obţinut acorduri pentru reducerea compensaţiilor acordate salariaţilor disponibilizaţi, relaxarea reglementărilor de muncă şi eliminarea creăterilor salariale legate de evoluţia nivelului de trai.

Concesii similare au fost negociate, două zile mai târziu, şi de GM şi Chrysler, însă aceste concerne au încasat miliarde de dolari din ajutoare de stat pentru a evita falimentul, în timp ce Ford are încă o situaţie financiară stabilă şi nu a solicitat ajutoate de stat.

Totodată, în timp ce GM şi Chrysler sunt bombardate cu informaţii negative, inclusiv posibilitatea ca cele două grupuri să intre în faliment, Ford reuşeşte să atragă clienţi de la rivali. Cota de piaţă a Ford pe piaţa americană a crescut constant în ultimele patru luni, în timp ce cotele celorlalte două mari grupuri americane au scăzut.

Totuşi, deşi profită de problemele rivalilor, Ford se confruntă cu propriile dificultăţi. Percepţia publică asupra industriei auto, considerată în prag de colaps, afectează şi imaginea grupului.

General Motors şi Chrysler au obţinut, până în prezent, 17,4 miliarde de dolari de la guvernul american, iar Trezoreria SUA negociază, potrivit unor surse oficiale, finanţarea unor împrumuturi de stat suplimentare de cel puţin 40 miliarde de dolari, pentru a evita falimentul celor două grupuri.

Grupul Ford a anunţat în repetate rânduri că nu are nevoie de ajutoare de stat şi exclude posibilitatea falimentului, în mare parte datorită fondurilor de peste 23 miliarde de dolari obţinute în 2006 prin credite ipotecare garantate cu o mare parte din fabricile şi activele deţinute.

Citeşte şi:

Ford va obţine finanţare de 10,1 miliarde de dolari de la bănci

GM şi Chrysler cer mai mulţi bani de la stat

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici