Francul elveţian a atins un nou nivel record. Cursul BNR pentru euro a urcat uşor

Leul s-a tranzacţionat sub 4,25 lei/euro în prima parte a zilei, iar Banca Naţională a României (BNR) a stabilit un curs de referinţă pentru euro în uşoară creştere, de 4,2442 lei/euro, iar în raport cu francul elveţian a atins un nou maxim istoric, de 3,9173 lei/franc.

1053 afișări
Imaginea articolului Francul elveţian a atins un nou nivel record. Cursul BNR pentru euro a urcat uşor

Francul elveţian a atins un nou nivel record. Cursul BNR pentru euro a urcat uşor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În sesiunea de vineri paritatea pentru euro era de 4,2419 unităţi, iar pentru franc de 3,9130 unităţi, reprezentând de asemenea un record.

Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de schimb cu 2,37 bani mai redus, de 3,9768 lei/dolar, de la 3,0005 lei/dolar vineri.

Dolarul s-a depreciat luni faţă de euro, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat măsuri de limitare a efectului de contagiune a crizei datoriilor de stat, iar ţările G7 au promis acţiuni coordonate pentru a menţine stabilitatea pieţelor valutare.

Totodată, moneda japoneză şi francul elveţian, considerate active sigure în perioade de corecţie, au fost propulsate de scăderile puternice înregistrate pe bursele asiatice şi pe pieţele de mărfuri, după retrogradarea ratingului Statelor Unite.

Primele cotaţii de pe piaţa interbancă se situau la 4,2500 - 4,2530 lei/euro, în creştere faţă de nivelul de la finalul sesiunii de vineri, când schimburile se perfectau la 4,2350 - 4,2370 lei/euro.

Cotaţiile monedei naţionale au coborât ulterior sub 4,25 lei/euro, pe o piaţă calmă, potrivit dealerilor. În prima parte a sesiunii, paritatea a rămas sub 4,25 lei/euro, iar în jurul orei 13:10 euro era cotat la 4,2430 - 4,2460 lei.

Dobânzile de referinţă publicate luni pentru plasamentele pe o zi se plasau în intervalul 4,36 - 4,86%, puţin sub nivelul de vineri, de 4,38% - 4,88%. În schimb, au crescut uşor şi randamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, de la 4,29% - 4,79% la 4,34 - 4,84%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici