Gazele ruseşti ar putea intra în România în noaptea de marţi spre miercuri

Transgaz a primit o confimare telefonică din partea Gazprom-Export privind reluarea livrărilor de gaze din Federaţia Rusă, pe care România le-ar putea primi începând cu noaptea de marţi spre miercuri, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al companiei din Mediaş, Ioan Rusu.

22 afișări
Imaginea articolului Gazele ruseşti ar putea intra în România în noaptea de marţi spre miercuri

Gazele ruseşti ar putea intra în România în noaptea de marţi spre miercuri (Imagine: Mediafax Foto)

"Gazele ar putea intra în ţară mâine (miercuri, n.r.) sau chiar în cursul nopţii. Decizia de a deschide conductele va fi luată după ce avem toate datele", a spus Rusu.

El a adăugat că Transgaz nu a înregistrat pierderi ca urmare a sistării totale a tranzitului de gaze, întrucât acordurile sunt semnate pe cantităţile livrate.

Importurile de gaze din Rusia prin Ucraina au fost sistate la începutul anului, deoarece Kievul nu a fost de acord cu majorarea semnificativă a preţurilor şi a refuzat să plătească o datorie reclamată de Moscova. Rusia exportă prin Ucraina circa 80% din gazele destinate Europei.

Potrivit agenţiei AFP, care citează purtătorul de cuvânt al operatorului Ukrtransgaz, Ucraina primeşte din nou gaze, de marţi dimineaţă, dar tranzitul spre Europa va întârzia cu câteva ore faţă de momentul anunţat iniţial, din cauza procedurilor tehnice. Un oficial Gazprom anunţase anterior că tranzitul gazelor va fi reluat la ora locală 10.00 (09.00 ora României).

Citeşte şi:

Gazprom a reluat livrările de gaz către Europa

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici