Geoană: Guvernanţii să aibă o discuţie bărbătească cu băncile pentru repornirea creditării

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la o întâlnire cu oamenii de afaceri suceveni, că guvernanţii trebuie să aibă o discuţie serioasă, bărbătească, în spatele uşilor închise, cu reprezentanţii băncilor din România, pentru repornirea creditării şi reducerea ratei dobânzilor.

25 afișări
Imaginea articolului Geoană: Guvernanţii să aibă o discuţie bărbătească cu băncile pentru repornirea creditării

Geoană: Guvernanţii să aibă o discuţie bărbătească cu băncile pentru repornirea creditării (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele PSD a spus că doreşte să vadă rezultatele împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, iar acestea ar trebui să fie repornirea creditării şi reducerea ratei dobânzilor.

Geoană le-a spus oamenilor de afaceri suceveni că împrumutul extern împovărează ţara şi că trebuie "să ne uităm dacă acest împrumut a produs într-adevăr”.

Preşedintele PSD a spus că banii de la FMI au reprezentat un împrumut pentru bănci străine, pentru repornirea creditării şi pentru reducerea ratei dobânzilor.

"Vreau să văd un grafic cu repornirea creditării şi scăderea ratei dobânzilor", a spus Geoană.

El consideră că guvernanţii trebuie să poarte "o discuţie serioasă, bărbătească în spatele uşilor închise", cu reprezentanţii băncilor, astfel încât acest credit să-şi producă efectele.

Liderul social-democrat a mai arătat că în ceea ce priveşte împrumutul de la Comisia Europeană pentru finanţarea deficitului bugetar va trebui discutat, luni, în coaliţie, pentru a se stabili destinaţia acestor bani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici