Guvernul ar câştiga 1 miliard lei dacă ar elimina scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT

Guvernul ar câştiga la buget aproape 1 miliard de lei anual dacă ar elimina scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT, în condiţiile în care în noiembrie 2019 erau 100.000 de angajaţi care beneficiau de scutire, iar salariul mediu brut era de 12.000 de lei,scrie miercuri Ziarul Financiar.

1080 afişări
Imaginea articolului Guvernul ar câştiga 1 miliard lei dacă ar elimina scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT

Guvernul ar câştiga 1 mld. lei dacă ar elimina scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT

Premierul Ludovic Orban susţine în continuare renunţarea la scutirea de impozit pe venit acordată în prezent unor categorii de angajaţi din domeniul IT şi afirmă că tratamentul fiscal egal al cetăţenilor şi al firmelor reprezintă un obiectiv al guvernării PNL, în timp ce ministrul finanţelor Florin Cîţu spune că PNL vrea să discute dacă în societate ne mai putem permite să avem unii români mai speciali ca alţii.

Dacă ar renunţa la scutirea de impozit pe venit în cazul angajaţilor din IT&C, guvernul ar încasa suplimentar 936 de milioane de lei, adică aproape 200 de milioane de euro pe an.

Fostul ministru PSD al comunicaţiilor Alexandru Petrescu a dezvăluit pentru prima dată numărul de programatori scutiţi de impozitul pe venit: 100.000 de IT-işti nu plătesc impozit de 10% pe salariu precum restul angajaţilor.

Câştigul salarial mediu brut câştigat de angajaţii din IT este cel mai mare din economie, de mai mult de 12.000 de lei (2.500 de euro) în noiembrie 2019, mai mult decât dublu faţă de salariul mediu brut la nivel de economie, de aproape 5.200 de lei, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

La un salariu brut de 12.000 lei lunar, contribuţia socială a angajatului (25%) reprezintă 3.000 de lei, contribuţia la sănătate (10%) este de 1.200 de lei. Astfel, venitul impozitabil este 7.800 lei. Prin urmare, în cazul aplicării impozitului pe venit de 10%, suma ar scădea cu 780 de lei, iar un angajat în IT ar câştiga un salariu net de 7.020 de lei.

Dacă sunt 100.000 de angajaţi în sectorul IT&C care vor plăti 780 de lei pe lună, la bugetul de stat vor veni fonduri suplimentare în valoare de 78 de milioane de lei lunar, respectiv 936 de milioane de lei (aproape 200 mil. euro) pe an, conform calculelor ZF.

Consultantul fiscal Emil Duca spune că renunţarea la scutirea de impozit pe venit acordată IT-iştilor va duce la creşterea veniturilor la bugetul de stat, dar ar produce efecte negative precum exodul forţei de muncă.

„Renunţarea la scutirea de impozit pe venit acordată unor angajaţi din domeniul IT ar putea avea două efecte. Primul este creşterea veniturilor la bugetul de stat. Pentru că angajaţii din IT sunt persoane cu salarii mari, ar veni mulţi bani spre bugetul de stat. Al doilea efect poate să fie cel al exodului forţei de muncă spre alte ţări sau găsirea de către angajaţi a unor metode prin care să obţină o impozitare mai mică precum crearea de PFA (persoană fizică autorizată) sau microîntreprinderi. În momentul de faţă PFA-urile plătesc un nivel mult mai mic al impozitului, deci efectul ar putea să fie dezastruos prin prisma contribuţiilor sociale colectate de stat“, afirmă Duca.

Impactul eliminării scutirii de impozit pe venit acordată angajaţilor din IT nu va fi unul spectaculos, spune consultantul fiscal.

„Pierderea ar fi una de imagine, care nu poate fi măsurată în bani. Dacă vrei o industrie de IT bine dezvoltată, trebuie să îi acorzi o facilitate. La noi, problema impozitării forţei de muncă s-a accentuat. Salariaţii plătesc cele mai multe impozite în momentul de faţă. Când nu oferi un mediu economic stabil, ajungi la situaţii în care îţi fug oamenii şi nu mai ai de unde să găseşti alţii. Foamea de la bugetul de pensii este în spatele oricărei discuţii despre impozitarea salariilor“, concluzionează Emil Duca.

În schimb, Florin Godean, country manager al Adecco România şi Ungaria, liderul pieţei locale de recrutare, crede că facilitatea oferită angajaţilor din IT şi-a atins scopul deoarece companiile din IT&C sunt printre cei mai mari angajatori din economie.

„Nu cred că renunţarea la scutirea de impozit pe venit acordată în prezent angajaţilor din IT va duce la un exod al forţei de muncă. Această facilitate a fost acordată pentru dezvoltarea industriei de IT şi comunicaţii, iar în prezent acestea angajează cel mai mult din economie. Păstrarea acestei facilităţi este derizorie, pentru că ea şi-a atins scopul deja“, afirmă Florin Godean.

El afirmă că impactul masiv pe care îl va avea renunţarea la scutirea de impozit pe venit acordată angajaţilor din IT va fi asupra costului cu forţa de muncă al companiilor din industrie.

„Toate aceste companii au drept principal cost cel cu forţa de muncă, iar cu renunţarea la această facilitate va creşte costul cu forţa de muncă al companiilor din IT&C. Dacă cei din actuala guvernare vor să aibă o abordare diferită, trebuie să renunţe la această facilitate în o anumită perioadă de timp care să le permită companiilor din sector să se adapteze. Angajaţii din IT nu vor pleca în alte ţări dacă va trebui să plătească acel impozit pe venit de 10% pentru că organizaţiile vor compensa, vor plăti salarii mai mari. Astfel, se va ajunge la o mică isterie pe piaţa muncii, o furtună, deoarece companiile se vor lupta să îşi păstreze angajaţii. O astfel de măsură ar fi îndreptăţită, depinde doar de cum va fi implementată“, concluzionează Florin Godean.

În scutirea de impozitul pe venit în valoare de 10% se încadrează angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici