Guvernul are încasări sub prognoză. Motivele lui Ponta: Noul regulament bancar, ANAF şi insolvenţa

Încasările din acest an sunt mai mici decât cele prognozate din cauza fondurilor neîncasate de la bănci, ca urmare a modificării regulamentului privind provizioanele, a reorganizării ANAF şi a firmelor care au intrat în insolvenţă pentru a nu-şi plăti taxele, a afirmat premierul Victor Ponta.

1379 afișări
Imaginea articolului Guvernul are încasări sub prognoză. Motivele lui Ponta: Noul regulament bancar, ANAF şi insolvenţa

Guvernul are încasări sub prognoză. Motivele lui Ponta: Noul regulament bancar, ANAF şi insolvenţa (Imagine: Shutterstock)

"Noi nu avem în 2013 încasări mai mici decât în 2012, sunt mai mici decât cele prognozate", a spus Ponta la Antena 3.

El a arătat că un motiv pentru nivelul mai redus al încasărilor este faptul că Guvernul "va încasa zero" din sistemul bancar ca urmare a schimbării regulamentelor privind provizioanele în condiţiile în care prognoza pentru luna septembrie se baza pe încasarea a un miliard lei ca impozit pe profit doar de la Banca Naţională, la care se adaugau sume atrase ca impozit pe profit de la alte bănci.

"Noi aveam în luna septembrie prognozat, pe ce se întâmpla anii trecuţi, un miliard de lei pofit doar de la Banca Naţională plus profituri de la bănci. Prin schimbarea regulamentelor Băncii Naţionale şi ale băncilor comerciale, îşi fac provizioane, o să încasăm zero. Deci, nu e vina Guvernului şi nici a BNR-ului, până la urmă", a spus Ponta la Antena 3.

Al doilea argument al premierului pentru neîndeplinirea ţintei de încasări este reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), fiind inevitabil să apară probleme de încasări pentru o perioadă de două-patru luni, aferentă reorganizării, "perioadă în care au plecat cei vechi şi până vin cei noi".

Al treilea şi ultimul argument al premierului este vechea procedură a insolvenţei care permitea firmelor să intre în această procedură pentru a nu mai achita taxe.

Premierul a susţinut însă că, în pofida acestor probleme, nu vor fi tăiate fonduri de la investiţii deoarece există cofinanţare asigurată pentru proiecte din fonduri europene.

"Restul proiectelor, că sunt fie la CNADNR, fie la autorităţi locale, e o altă discuţie", a adăugat însă Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici