Guvernul şi FMI amână cu şase luni privatizarea companiilor energetice Oltenia şi Hunedoara

Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au convenit să amâne cu şase luni, până la sfârşitul anului viitor, termenul până la care să fie privatizare cele două mari companii energetice, Oltenia şi Hunedoara, relevă scrisoarea de intenţie convenită de cele două părţi la ultimele negocieri, din toamnă.

286 afișări
Imaginea articolului Guvernul şi FMI amână cu şase luni privatizarea companiilor energetice Oltenia şi Hunedoara

Guvernul şi FMI amână cu şase luni privatizarea companiilor energetice Oltenia şi Hunedoara (Imagine: Gabriela Dobos/Mediafax Foto)

Consultantul juridic pentru privatizarea celor două complexuri energetice va fi selectat până la finele lunii iunie, etapă urmată imediat, până la sfârşitul lunii august, de angajarea unui consultant de privatizare, iar procedura va fi încheiată până la finele anului viitor, relevă documentul obţinut de MEDIAFAX.

Prospectul de privatizare va fi publicat până la sfârşitul lunii octombrie.

Guvernul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi a decis să creeze două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.

Crearea complexelor energetice Oltenia şi Hunedoara a fost inclusă şi în scrisoarea de intenţie încheiată de Guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, dar termenul stabilit atunci pentru finalizarea operaţiunii era sfârşitul lunii iunie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici