Guvernul şi Voestalpine vor semna memorandumul pentru combinat în octombrie

Guvernul şi reprezentanţii Voestalpine vor semna, în prima decadă a lunii octombrie, un memorandum de înţelegere, iar grupul austriac va decide în luna decembrie în ce ţară va construi combinatul de producţie a oţelului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.

39 afișări
Imaginea articolului Guvernul şi Voestalpine vor semna memorandumul pentru combinat în octombrie

Guvernul şi Voestalpine vor semna memorandumul pentru combinat în octombrie

Încheierea memorandumului a fost convenită în discuţia de miercuri, de la Palatul Victoria, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, au arătat sursele.

"S-a convenit ca memorandumul să fie încheiat în prima decadă a lunii octombrie, ceea ce nu reprezintă o garanţie că investiţia va fi realizată în România, dar creşte gradul de probabilitate. Decizia finală privind locaţia investiţiei va fi luată în board-ul companiei austriece în luna decembrie", au mai spus sursele citate.

Voestalpine intenţionează să construiască un combinat siderurgic în estul Europei, investiţie estimată la cinci miliarde de euro.

Surse citate de site-ul SteelGuru au declarat, în urmă cu zece zile, că grupul siderurgic austriac Voestalpine ar putea încheia, în cursul lunii septembrie, un memorandum de înţelegere cu Guvernul privind construcţia unui combinat de producţie a oţelului în România.

Sursele au declarat că memorandumul urma să fie semnat la 31 iulie, dar termenul a fost amânat în urma unor neînţelegeri referitoare la terenul care trebuia concesionat în România.

În prezent, guvernul caută soluţii prin care să ofere Voestalpine o alternativă la un teren din jurul Portului Constanţa, cu o suprafaţă de 50 de hectare, solicitat de compania austriacă, a cărui concesiune a fost câştigată prin licitaţie de SC Comvex SA, în iunie 2008.

Comvex este cel mai mare operator de mărfuri de la Marea Neagră, singurul care poate opera nave mari şi care intenţionează să îşi extindă capacitatea de depozitare. Două dintre viitoarele linii de depozitare ar putea fi puse la dispoziţia Voestalpine.

"Am reuşit să contractăm aproape jumătate din terenul din apropierea satului Lazu, din comuna Agigea, de care suntem interesaţi, dar procesul este destul de dificil, în special ca urmare a birocraţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Voestalpine, Peter Schiefer.

Grupul austriac ar urma să construiască, lângă combinat, o centrală electrică de cel puţin 200 MW, care să asigure 80% din consumul unităţii. Pentru a acoperi diferenţa, compania a iniţiat discuţii cu potenţiali furnizori de electricitate, printre care Electrica.

Voestalpine ar putea colabora cu compania belgiană Electrabel la construcţia centralei electrice, dar o decizie va fi luată numai dacă grupul va construi fabrica de oţel în România. Electrabel a anunţat că vrea să construiască o termocentrală de cel puţin 800 MW în Constanţa, şi este implicată şi în proiectul construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de Cernavodă.

Bulgaria concurează cu România, Turcia şi Ucraina pentru a atrage investiţia în construcţia combinatului siderurgic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici