H&M discută deschiderea unui magazin în centrul ParkLake Plaza din Titan

Cushman&Wakefield negociază aducerea retailerului suedez de fashion H&M (Hennes&Mauritz) în cadrul proiectului ParkLake Plaza, a declarat directorul general al firmei de consultanţă imobiliară, Răzvan Gheorghe, care se ocupă în exclusivitate de închirierea spaţiilor din centrul comercial.

156 afișări
Imaginea articolului H&M discută deschiderea unui magazin în centrul ParkLake Plaza din Titan

H&M discută deschiderea unui magazin în centrul ParkLake Plaza din Titan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Negociem aducerea H&M în proiectul ParkLake. Le-a plăcut proiectul, dar nu am semnat încă nimic cu ei, dar la nivelul unei astfel de companii nu se aruncă cu vorbe", a spus Gheorghe.

Despre intrarea H&M pe piaţa românească s-a scris de mai multe ori în presa centrală, iar în acest an s-a vorbit inclusiv de negocieri avansate între reprezentanţii retailerului suedez şi Anchor Grup, proprietarul centrelor comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România.

Proiectul ParkLake Plaza urmează să fie dezvoltat pe locul fostei baze sportive "Spartac" din Parcul IOR din cartierul Titan din Bucureşti. Iniţial, cele două companii care sunt implicate în construcţia proiectului, firma irlandeză Caelum Development şi compania portugheză Sonae Sierra, au anunţat că vor investi peste 500 milioane de euro, din care 60% din fonduri ar putea fi asigurate din credite bancare. Proiectul prevedea construcţia unui centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 110.000 metri pătraţi şi 3.000 de locuri de parcare.

"Dezvoltatorii negociază obţinerea finanţării, sunt în discuţii avansate cu trei bănci, dar nu au reuşit să strângă întreaga sumă de care au nevoie, respectiv circa 150 de milioane de euro. Sper că până la sfârşitul anului să poată fi rezolvată problema finanţării", a precizat Gheorghe, adăugând că proiectul a fost modificat urmând să fie construită o suprafaţă închiriabilă de doar 80.000 de metri pătraţi.

El a arătat că aproximativ 40% din spaţii sunt închiriate, principalul chiriaş fiind reţeaua de hipermarketuri Cora.

H&M este unul dintre cei mai populari retaileri de îmbrăcăminte din lume, cu afaceri anuale de 10 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici