HSBC renunţă la cel puţin 200 de manageri principali de operaţiuni în cadrul reducerilor la nivel global

HSBC elimină până la 15% din cei 2.000 de manageri principali de operaţiuni la nivel mondial, în încercarea de a-şi reduce personalul de conducere şi de a scădea costurile, au declarat două surse, pentru Reuters.

392 afișări
Imaginea articolului HSBC renunţă la cel puţin 200 de manageri principali de operaţiuni în cadrul reducerilor la nivel global

HSBC renunţă la cel puţin 200 de manageri principali de operaţiuni în cadrul reducerilor la nivel global

Reducerile de posturi la nivel global la banca cu sediul la Londra vor afecta mai multe unităţi de afaceri şi locaţii geografice şi vor duce la pierderea a cel puţin 200 de posturi, majoritatea cu titlul de Chief Operating Officer (COO), au declarat sursele.

Creditorul şi-a restrâns de mai mulţi ani afacerea globală, reducând personalul în multe regiuni şi ieşind în totalitate din unele ţări, în timp ce încearcă să îşi îmbunătăţească rezultatele.

Cele mai recente reduceri sunt deja în curs de desfăşurare, a declarat una dintre surse.

Directorul general Noel Quinn a declarat joi că HSBC a identificat reduceri de costuri suplimentare de 1,7 miliarde de dolari pe care le va face anul viitor, în timp ce se luptă pentru a îndeplini obiectivul general de creştere a costurilor cu cel mult 2%, în ciuda presiunilor inflaţioniste.

Noul director financiar Georges Elhedery a fost implicat în proiectul de reducere a personalului de conducere, au precizat sursele.

Iniţiativa, cu numele de cod Project Banyan, urmează ultimului plan major de concedieri al HSBC din 2020, care a vizat până la 35.000 de persoane la nivel global, la toate nivelurile.

Trei surse separate au confirmat că reducerile de locuri de muncă erau în curs de desfăşurare, în timp ce HSBC se alătură unui cor de alte bănci occidentale care îşi reduc personalul, în condiţiile în care perspectivele economice globale sumbre apasă asupra veniturilor din serviciile bancare pentru afaceri, consumatori şi investiţii.

Banca cu sediul în Marea Britanie, care realizează cea mai mare parte a veniturilor şi profiturilor sale în Asia, se află sub presiunea celui mai mare acţionar al său, conglomeratul financiar chinez Ping An, pentru a explora opţiuni de creştere a randamentelor, inclusiv listarea activităţii sale asiatice.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici