IKEA a retras de la vânzare un produs - FOTO

Magazinul Ikea din Băneasa a retras de la vânzare cana Lyda şi recomandă clienţilor care au cumpărat produsul să-l returneze pentru a primi înapoi suma plătită pentru acesta.

738 afișări
Imaginea articolului IKEA a retras de la vânzare un produs - FOTO

Magazinul Ikea a retras de la vânzare o cană (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Compania Ikea a primit 20 sesizări cu privire la faptul că fundul cănii Lyda s-a desprins în timpul folosirii la temperaturi ridicate. Pentru a evita posibilitatea ca utilizatorul să se frigă, produsul a fost imediat retras de la vânzare din toate magazinele Ikea din lume şi au început investigaţiile", se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, testele realizate până în acest moment au reflectat un defect la un număr restrâns de produse, care determină o sensibilitate la diferenţele de temperatură.

Între timp, compania Ikea a sistat vânzarea produsului şi invită toţi consumatorii să îl returneze, pentru a primi în schimb contravaloarea acestuia. Niciun alt tip de căni comercializate în magazinele Ikea din lume nu este afectat de această acţiune de retragere de pe piaţă, precizează Ikea.

Cana Lyda a intrat în gama de produse de pe rafturile magazinelor Ikea din toată lumea în august 2012 şi a fost retrasă de la vânzare în aprilie 2013, după prima sesizare.

Magazinul Ikea din Bucureşti a comercializat până la data retragerii 1.105 căni Lyda şi nu a primit nicio sesizare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici