Împrumuturile în valută readuc pe creştere, în noiembrie, creditul pentru firme şi populaţie

Împrumuturile în valută acordate de bănci firmelor şi populaţiei au urcat cu 1,2% în noiembrie, şi au susţinut majorarea soldului total a creditului neguvernamental cu 0,5%, în condiţiile în care finanţările în lei au scăzut cu 1,1% în termeni reali, potrivit datelor BNR

79 afișări
Imaginea articolului Împrumuturile în valută readuc pe creştere, în noiembrie, creditul pentru firme şi populaţie

Împrumuturile în valută readuc pe creştere, în noiembrie, creditul pentru firme şi populaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2010 cu 0,5% (în stagnare, în termeni reali) faţă de luna octombrie 2010, până la nivelul de 207,92 miliarde lei.

Creditul în lei s-a diminuat cu 0,6% (-1,1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,2% (exprimat în euro, creditul în valută a urcat cu 0,8%).

Populaţia a fost principalul beneficiar de credite în valută, soldul acestor împrumuturi majorându-se cu 1,4% până la echivalentul a 65,6 miliarde lei, faţă de 65,2 miliarde lei finanţările în devize străine atrase de la bănci de firme.

Dinamica este mai mai accentuată în cazul populaţiei şi pe segmentul creditării monedă naţională, soldul împrumuturilor în lei atrase de persoanele fizice fiind cu 0,9% sub nivelul din octombrie, respectiv 36,17 miliarde lei. Firmele au în derulare finanţări în monedă locală de 40,8 miliarde lei, în scădere cu 0,3% faţă de octombrie.

La finele lunii noiembrie, creditul neguvernamental înregistra o creştere de 3,5% (-3,9% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2009, pe seama majorării cu 8,2% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 8%) şi a diminuării cu 3,6% a componentei în lei (-10,5% în termeni reali).

În ultimele 12 luni, firmele au accesat credite într-un ritm mai rapid decât populaţia, avansul pe valută fiind de 10%, comparativ cu 6,5% în cazul persoanelor fizice.

Cea mai amplă scădere din ultimul an a fost consemnată la creditele în lei pentru populaţie, cu 7,2%, în timp ce soldul împrumuturilor în lei aproape a stagnat în peroada analizată.

Creditul guvernamental a crescut în luna noiembrie cu 8,2%, până la 58,29 miliarde lei. Comparativ cu 30 noiembrie 2009, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 23,1% (14,3% în termeni reali).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici