Înainte de Paşte, Fiscul le face o surpriză tuturor românilor cu datorii la stat. Cine va apărea pe lista neagră a ANAF

La două luni după ce a anunţat că va face publice toate numele românilor care au datorii la stat mai mari de 100 de lei, Fiscul şi-a dat seama că notificarea acestora ar costa prea mult. Astfel, potrivit unui anunţ al ANAF, plafonul a fost majorat de 15 ori. Astfel, pe lista neagră a Fiscului vor apărea, la 30 aprilie, doar românii care au datorii de 1.500 de lei.

7041 afișări
Imaginea articolului Înainte de Paşte, Fiscul le face o surpriză tuturor românilor cu datorii la stat. Cine va apărea pe lista neagră a ANAF

Înainte de Paşte, Fiscul le face o surpriză tuturor românilor cu datorii la stat. Cine va apărea pe lista neagră a ANAF

ANAF a modificat plafoanele pentru datoriile la stat care vor fi publicate cu nume, prenume şi domiciliu fiscal pe pagina de internet a instituţiei la 20 aprilie, scrie Gândul.

În cazul marilor contribuabili, ca să apară pe lista neagră a fiscului, aceştia trebuie să înregistreze o restanţă de 100.000 de lei, de 66 de ori mai mare decât valoarea stabilită iniţial în februarie, de 1.500 de lei. Contribuabilii mijlocii trebuie să aibă o datorie de 50.000 de lei faţă de 1.000 cât era iniţial, iar ceilalţi debitori de 10.000 de lei faţă de 500 cât figura în ordinul din februarie al Fiscului.

În cazul persoanelor fizice, plafonul a fost majorat de 15 ori, de la 100 de lei la 1.500.

Modificarea deciziei iniţiale este justificată de faptul că notificările ar fi costat prea mult.

„În procesul de analiză a oportunităţii modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni şi reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât şi costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea obligaţiilor fiscale restante, care se vor publica pe pagina de internet www.anaf.ro”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Lista care va fi publicată pe 30 aprilie pe internet va cuprinde: denumirea/numele şi prenumele debitorilor, codul de identificare fiscală, domiciliului fiscal în cazul persoanelor fiscale, şi cuantumul total al obligaţiilor fiscale restante.

Ce datorii au, de fapt, la stat persoanele fizice

Conform Raportului pe 2014 al Curţii de Conturi, impozitul pe venit aplicat persoanelor fizice reprezintă doar 12,8% din totalul încasărilor ANAF, care sunt în creştere în anul respectiv. Inspectorii au mai constatat o creştere a „disciplinei contribuabililor” în 2014, astfel că 94% dintre aceştia şi-au depus în mod voluntar declaraţiile fiscale.

Din totalul arieratelor înregistrate de ANAF, cele care aparţin persoanelor fizice sunt infime: ele reprezintă doar 3,5% din total, însumând la finalul anului 2014 2,88 miliarde de lei (aproximativ 640 de milioane de euro) din totalul de peste 78,8 miliarde de lei. Restul aparţine firmelor şi chiar şi la acestea, aproximativ 76% dintre datorii erau nerecuperabile, dată fiind situaţia lor juridică.

Citeşte articolul integral în Gândul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici