Industria auto va fi în 2009 cel mai afectat sector din SUA din punct de vedere financiar

Industria auto va fi anul viitor cel mai afectat sector din SUA din punct de vedere financiar, devansând piaţa imobiliară, care a ocupat primul loc în 2008, potrivit unui sondaj la care au participat specialişti în restructurare şi faliment.

28 afișări
Imaginea articolului Industria auto va fi în 2009 cel mai afectat sector din SUA din punct de vedere financiar

Industria auto va fi în 2009 cel mai afectat sector din SUA din punct de vedere financiar

Sectorul de retail, afectat de restrângerea cheltuielilor consumatorilor, dar şi de accesul dificil la credite, se va afla pe poziţia secundă în ceea ce priveşte impactul crizei, în urcare de pe locul şase în 2007, se arată în sondajul realizat de Turnaround Management Association în primele două săptămâni din decembrie.

Domeniul construcţiilor de imobile a fost cea mai afectată ramură economică în 2008, dar va cunoaşte o uşoară redresare anul viitor, analiştii estimând că va ocupa locul trei între cele mai lovite sectoare.

Pe măsură ce economia SUA intră din ce în ce mai mult în recesiune, scăderea vânzărilor are un impact considerabil asupra constructorilor de automobile şi producătorilor de piese auto, împingând marile companii de profil foarte aproape de faliment.

"Cei trei mari producători auto din Detroit au început să piardă din volume cu ceva timp în urmă, dar reducerile au devenit acum mult prea mari", a declarat într-un interviu, Charles Moore, director la firma de consultanţă Conway MacKenzie & Dunleavy.

Totodată, consumatorilor le este extrem de dificil să obţină credite bancare, necesar pentru achiziţia de maşini, a spus Moore.

La sondaj au participat reprezentanţii a 213 companii membre ale Turnaround Management Association. Înfiinţată în 1988, asociaţia are 8.300 de membri şi este specializată în adiministrarea companiilor care se confruntă cu dificultăţi financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici