INS confirmă creşterea economiei României din trimestrul al doilea: 4,1% pe brut şi 4,2% ajustat

În al doilea trimestru al acestui an, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 4,1% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (2), transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

141 afișări
Imaginea articolului INS confirmă creşterea economiei României din trimestrul al doilea: 4,1% pe brut şi 4,2% ajustat

INS confirmă creşterea economiei României din trimestrul al doilea: 4,1% pe brut şi 4,2% ajustat

PIB-ul, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul II 2018 a fost de 232,71 de miliarde de lei la preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,4% faţă de trimestrul I 2018 şi cu 4,2% faţă de trimestrul II 2017, se precizează într-un comunicat de presă al INS.

PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2018 a fost de 218,94 de miliarde de lei la preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,1% faţă de trimestrul II 2017.

PIB-ul estimat pentru semestrul I 2018 a fost de 459,144 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,2% faţă de semestrul I 2017.

PIB-ul estimat pentru semestrul I 2018 a fost de 399,46 de miliarde de lei la preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,1% faţă de semestrul I 2017.

Pe categorii de resurse, comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2018, dinamica PIB nu a înregistrat modificări, se subliniază în comunicatul de presă al INS. Dinamica valorii adăugate brute s-a micşorat cu 0,2 puncte procentuale; volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,9 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în: agricultură, silvicultură şi pescuit (-0,3 puncte procentuale); industrie (+0,2 puncte procentuale); administraţie publică şi apărare (care include asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială; -1,2 puncte procentuale).

Pe categorii de utilizări, din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la -0,1% la -0,4%, ca urmare a reducerii volumului său de la 99,0% la 97,3%; formarea brută de capital fix, de la -0,7% la -1,1%, ca urmare a reducerii volumului său de la 97% la 95,2%.

„Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial pentru perioadele anterioare nu s-a modificat semnificativ ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2018 faţă de varianta provizorie (1), publicată în Comunicatul de presă nr. 226 din 7 septembrie 2018. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile”, se subliniază în documentul de presă al Statisticii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici