Inspectorii fiscali vor primi "stimulente adecvate" pentru a reduce evaziunea fiscală

Inspectorii fiscali cu atribuţii în colectarea taxelor şi impozitelor vor primi "stimulente adecvate" pentru acţiunile desfăşurate în vederea diminuării evaziunii fiscale, măsura având ca principal scop creşterea veniturilor din accize cu două miliarde de lei faţă de nivelurile din 2009.

74 afișări
Imaginea articolului Inspectorii fiscali vor primi "stimulente adecvate" pentru a reduce evaziunea fiscală

Inspectorii fiscali vor primi "stimulente adecvate" pentru a reduce evaziunea fiscală (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)

Măsura se regăseşte în memorandumul de înţelegere încheiat între autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a declarat recent că va începe în perioada următoare acţiuni de verificare "mult mai drastice" în vederea combaterii evaziunii fiscale, prin măsurile organizatorice şi legislative, dar nu a stabilit în cadrul negocierilor cu FMI un procent de reducere a acesteia.

În urma acordului de împrumut încheiat cu Comisia Europeană, România a primit până în prezent două tranşe în valoare cumulată de 2,5 miliarde de euro.

Potrivit memorandumului, alte trei tranşe sunt programate pentru perioada cuprinsă între trimestrul doi al anului 2010 şi trimestrul doi al anului 2011.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile.

În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de 850 milioane euro.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat că board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea tranşe a acordului cu România la finele lunii iunie, dacă Guvernul va lua până atunci măsurile la care s-a angajat, în caz contrar data urmând să fie amânată cu câteva săptămâni.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici