Investiţie de 200 de milioane de euro în România. Grupul italian care deschide o nouă fabrică

AFV Beltrame Group, acţionarul Donalam, unul dintre cei mai mari pro­du­cători europeni de bare din oţel şi alte oţeluri speciale, anunţă o investiţie de 200 mil. de euro într-o capacitate de producţie de oţel-beton şi sârmă laminată în România.

22669 afișări
Imaginea articolului Investiţie de 200 de milioane de euro în România. Grupul italian care deschide o nouă fabrică

Investiţie de 200 de milioane de euro în România. Grupul italian care deschide o nouă fabrică

Carlo Beltrame, CEO al Dona­lam Călăraşi, a spus, răspunzând la o între­bare a ZF, că vrea ca toată producţia de la noua capacitate să rămână în Ro­mânia. „Eu sper că va rămâne toată producţia în România. România importă în momentul de faţă 1,5 milioane de tone de fier-beton. În momentul de faţă un milion şi jumătate de tone de oţel-beton şi sârmă laminată. Se vor produce la Călăraşi 600-700.000 de tone, adică 40-50% din piaţă. Eu cred că obiectivul nostru e să trimitem marfa doar în România”, a spus el.

În România construcţiile, în special infrastructura accelerează, în consecinţă cererea de materiale de construcţii precum oţelul-beton este în creştere. Carlo Bel­trame a mai spus că nu rămâne Călăraşi ca locaţie bătută în cuie pentru investiţie, ci mai este în discuţii cu autorităţile locale din Buzău, Brăila, dar sunt în discuţii şi pentru preluarea COS Târgovişte, combinat de oţeluri speciale falimentar acum.

Materia primă pentru producţia de oţel beton şi sârmă laminată pentru noua fabrică va fi importată, în condiţiile în care oţelul necesar nu se produce în România, însă restul de resurse: energie, piese de schimb etc. vor veni de la furnizori locali, a mai spus Carlo Beltrame. Combinatul pe care italienii vor să îl construiască în Ro­mânia va avea o capacitate de pro­ducţie de cel puţin 600.000 de tone pe an de oţel-beton şi sârmă laminată. Inves­tiţia va duce la crearea a aproximativ 250 de noi locuri de muncă direct la nivel local, precum şi la aproape 1.000 de locuri de muncă indirect, potrivit reprezen­tan­ţilor companiei.

Grupul Beltrame deţine în România com­binatul siderurgic Donalam din Călă­raşi, specializat în producţia de bare de oţel la­minate la cald şi oţeluri speciale, cu uti­lizări în diverse industrii, de la petrol şi gaze, auto, echipamente mecanice mari şi hi­­dra­­ulice, la maşini şi echipamente agricole.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici