Investiţiile germane în China au crescut până la un nivel record

Investiţiile directe ale companiilor germane în China au crescut în 2023 cu 4,3%, până la un nivel record de 11,9 miliarde de euro, au arătat datele oficiale ale Bundesbank analizate de institutul IW şi prezentate în exclusivitate de Reuters.

336 afișări
Imaginea articolului Investiţiile germane în China au crescut până la un nivel record

Investiţiile germane în China au crescut până la un nivel record

Firmele germane continuă să investească masiv în China, în ciuda recomandărilor făcute de Guvernul Germaniei. Potrivit statisticilor, companiile germane au investit în China în ultimii trei ani cât în ultimii şase ani, potrivit raportului realizat de institutul IW.

Totuşi, investiţiile germane în China din ultimii patru ani au fost acoperite prin profitul reinvestit, iar numeroase companii şi-au retras capitalul. De asemenea, numărul firmelor germane care părăsesc piaţa chineză sau care se gândesc să o facă a crescut foarte mult în ultimii patru ani, arată un studiu al Camerei Germane de Comerţ din China publicat luna trecută.

Cifrele contradictorii exprimă situaţia în care se află Germania. Practic, autorităţile germane se confruntă cu o mare dilemă. Deşi doresc să îşi reducă expunerea faţă de China, ţara asiatică a rămas cel mai important partener comercial al germanilor pentru al optulea an consecutiv. Chiar şi în cadrul guvernului de coaliţie al cancelarului german Olaf Scholz, politicienii au viziuni diferite privitoare la relaţia cu China.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici