iPhone, la jumătate de preţ

Compania americană Apple a înjumătăţit, luni, preţul de referinţă al variantei entry-level (cu cel mai mic preţ) a modelului iPhone, la 99 de dolari pe unitate, şi a prezentat o nouă variantă high-end a iPhone 3G, pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă în urma intensificării concurenţei.

558 afișări
Imaginea articolului iPhone, la jumătate de preţ

iPhone, la jumătate de preţ (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe piaţa telefoanelor multimedia entry-level, iPhone trebuie să facă faţă unui nou concurent introdus de Palm, în timp ce, zona high-end (produse mai performante, cu mai multe funcţii, însă mai scumpe) a înregistrat recent lansarea noilor dispozitive dezvoltate de compania canadiană Research in Motion, părintele mărcii BlackBerry.

Apple a dezvăluit luni o nouă variantă a iPhone, mai performantă şi cu o serie de funcţii noi pentru producătorul american, precum înregistrarea video şi mai multe facilităţi audio, încercând astfel să facă faţă ofertelor concurenţei.

Analiştii consideră că reducerea la jumătate a preţului celei mai ieftine variante de iPhone ar putea dubla vânzările modelului.

Noua variantă iPhone poartă denumirea "3GS", Apple adăugând "S" la indicativul modelului anterior pentru a sugera viteza mai mare de navigare pe Internet a modelului. Preţul de referinţă al noului telefon, care va fi introdus pe piaţă pe 19 iunie, este de 199-299 de dolari pe unitate.

Apple susţine că a vândut, până în prezent, peste 40 de milioane de telefoane iPhone şi media player-e iPod Touch. În aprilie, cifra se plasa la 37 milioane de unităţi.

Pe lângă modificarea ofertei de telefoane mobile, Apple a ieftinit mai multe laptop-uri Mac, într-o competiţie dură pentru clienţi pe o piaţă dominată de impactul recesiunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici