Isărescu: Absorbţia fondurilor europene va fi în 2010 sub nivelul din 2009

Absorbţia fondurilor europene va fi în 2010 sub nivelul de anul trecut, singura zonă în care performanţele vor depăşi 2009 fiind agricultura, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

28 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Absorbţia fondurilor europene va fi în 2010 sub nivelul din 2009

Isărescu: Absorbţia fondurilor europene va fi în 2010 sub nivelul din 2009 (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"La nouă luni suntem la mai puţin de 70% faţă de 2009. Diferenţa este extrem de mare, nu văd cum s-ar putea accelera. Şansele de a avea absorbţia în 2010 sub 2009 sunt extrem de mari. Agricultura şi silvicultura sunt singura zonă care va depăşi absorbţai de anul trecut (...) la pescuit absorbţia este în continuare zero sume, spun asta pentru a auzi şi toţi pescarii din banca centrală (...) la structurale şi coeziune, mai puţin de jumătate la nouă luni decât în 2009, sunt datele de la Finanţe (...) fonduri de coeziune, mai puţin de o treime", a spus Isărescu la un simnar pe tema fondurilor europene organizat la banca centrală.

Guvernatorul BNR crede că există interes pentru absorbţie atât din partea companiilor, cât şi din partea BNR, a Guvernului şi a Preşedinţiei, dar gradul redus de atragere a banilor are drept cauze "neînţelegere, lipsă de interes, delăsare".

"BNR are interes major să se absoarbă aceşti bani, pentru că apare întrebarea din ce plătim 20 de miliarde de euro, din cele 30 de miliarde fonduri de la UE. Deci avem interes (...) Guvernul? Păi ar însemna o mare duplicitate. Preşedintele? Nu facem aici osanale, a spus-o de atâtea ori că reprezintă o prioritate naţională. Deci la vârf există interes. Poate nu e interes pe lanţul de aprobări, ceea ce înseamnă că nu e făcut cum trebuie. Ei ar trebui să-şi ia banii pe bază de realizări, nu doar cantitative, ci şi calitative", a completat Isărescu.

Oficialul BNR consideră că la nivel micro interesul este şi mai legitim, întrucât aceste transferuri de bani înseamnă o capitalizare a firmelor româneşti.

"Ca să facem o acumulare primitivă de capital ar trebui s-o luăm de la capăt. Ori s-a mai făcut o acumulare porimitivă de capital (...) O firmă serioasă, nu cei care s-au obişnuit să facă bani pe alte căi, are mare interes în capitalizarea ei", a mai spus Isărescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici