JLL Romania: Cererea de spaţii industriale şi de logistică a atins un nou maxim istoric în 2017

Cererea brută de spaţii industriale şi de logistică a crescut anul trecut cu circa 15%, la peste 525.000 de metri pătraţi, înregistrând un nou maxim istoric, informează un comunicat al JLL Romania.

199 afișări
Imaginea articolului JLL Romania: Cererea de spaţii industriale şi de logistică a atins un nou maxim istoric în 2017

JLL Romania: Cererea de spaţii industriale şi de logistică a atins un nou maxim istoric în 2017

Cea mai mare parte a cererii a venit din partea companiilor de logistică, transport şi distribuţie, care au închiriat în total 290.000 de metri pătraţi, adică peste 55% din total. Retailerii au fost de asemenea printre cele mai active companii anul trecut, suprafaţa contractată de aceştia cumulând peste 110.000 metri pătraţi, adică puţin sub un sfert din totalul închiriat. Pentru activităţi de producţie au fost închiriaţi aproape 100.0000 de metri pătraţi, însă merită de menţionat faptul că aceste companii preferă cu predilecţie să deţină în proprietate spaţiile de producţie. Din acest motiv, ponderea închirierilor de astfel de spaţii nu reflectă dinamica acestui sector, precizează comunicatul.

TITLURILE ZILEI

Un alt element pozitiv al pieţei îl reprezintă faptul că aproape 430.000 de metri pătraţi, respectiv peste 80% din suprafaţa totală închiriată în 2017, reprezentă cerere nouă - contracte noi de închiriere, extinderi şi pre-închirieri, restul fiind reînnoiri de contracte şi relocări.

”Deşi turbulent din punct de vedere legislativ şi politic, anul 2017 a arătat foarte bine la nivelul indicatorilor macroeconomici: investiţiile străine directe au crescut la un nivel record, PIB-ul a avut un avans neaşteptat, impulsionat de consum (2017 a fost al doilea an consecutiv cu o creştere de peste 10% a consumului). Acest tablou a încurajat dezvoltarea pieţei chiar mai mult decât am previzionat la începutul anului”, a declarat Costin Bănică, Associate Director, Head of Industrial Agency JLL Romania.

Structura pe regiuni a cererii plasează Bucureştiul pe prima poziţie în topul preferinţelor, cu 280.000 metri pătraţi (53% din total). Pe poziţia a doua se află Timişoara – 76.200 metri pătraţi, urmată de Piteşti – 50.000 metri pătraţi. În Roman suprafaţa tranzacţionată a cumulat 32.000 metri pătraţi, în Cluj 25.250 metri pătraţi, iar în Ploieşti 24.700 metri pătraţi.

”Piaţa este în continuare captivă în câteva zone din ţară – Bucureşti, Vest şi Centru. Cu puţine excepţii, cererea, dar şi oferta nouă s-au orientat şi în acest an spre locaţiile consacrate, devenite deja poli de dezvoltare. Din acest punct de vedere există un dezechilibru pe piaţă, care se va menţine atâta timp cât nu vor fi rezolvate problemele legate de disponibilitatea forţei de muncă şi infrastructură”, a menţionat Costin Bănică.

În 2017, dezvoltatorii au finalizat proiecte care au totalizat aproape 360.000 metri pătraţi, din care 242.000 metri pătraţi (67% din total) au fost construite în Bucureşti şi Ilfov. Circa 40.000 metri pătraţi au fost livraţi în Cluj, iar 34.000 metri pătraţi în Timişoara. La Roman, am consemnat prima dezvoltare de spaţiu modern prin finalizarea depozitului Profi de către WdP, în suprafaţă de 33.500 metri pătraţi.

”Piaţa românească va rămâne şi în acest an în atentia chiriaşilor. Sentimentul investitorilor se menţine pozitiv, ceea ce ne face să credem că şi în 2018, piaţa industrială şi de logistică va avea o performanţă remarcabilă”, a adăugat Costin Bănică.

JLL este o firma specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar, cu venituri anuale globale de 5,4 miliarde dolari, ce activează în 280 de sucursale din 80 de ţări.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici