JP Morgan Chase este cea mai puternică bancă din lume - GALERIE FOTO

Grupul american JPMorgan Chase este cea mai "puternică" bancă din lume, iar Royal Bank of Scotland (RBS) a înregistrat anul trecut cele mai mari pierderi din industria bancară, potrivit unui clasament realizat de revista The Banker.

710 afișări
Imaginea articolului JP Morgan Chase este cea mai puternică bancă din lume - GALERIE FOTO

JP Morgan Chase este cea mai puternică bancă din lume - The Banker (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pierderea de aproape 60 miliarde de dolari (42 miliarde euro) consemnată în 2008 de RBS eclipsează rezultatele negative ale marilor rivali, inclusiv pe cele ale Citigroup (53 miliarde de dolari) şi Wells Fargo (47,8 miliarde de dolari), potrivit The Banker.

GALERIE FOTO

TITLURILE ZILEI

Profiturile industriei bancare mondiale au scăzut cu 85% anul trecut, la numai 115 miliarde de dolari, de la 781 miliarde de dolari în 2007, iar randamentul capitalului propriu s-a prăbuşit la 2,69%, de la 20%, estimează revista.

JPMorgan Chase a urcat în topul The Banker al celor mai "puternice" 1.000 de bănci din lume, de pe poziţia a patra pe care a ocupat-o anul trecut. Clasamentul, aflat la a 39-a ediţie, este fundamentat prin soliditatea capitalului, respectiv situaţia capitalului de rang întâi.

Bank of America s-a plasat pe poziţia a doua, Citigroup pe locul trei, în timp ce RBS ocupă poziţia a patra, în pofida problemelor de anul trecut.

 

Ascensiunea JPMorgan Chase a fost ajutată de preluarea băncii falimentare Bear Stearns, în prima parte a anului trecut, precum şi a creditorului Washington Mutual, în timp ce Bank of America a beneficiat de pe urma preluării Merrill Lynch.

Grupul britanic HSBC, cea mai mare bancă europeană, a pierdut prima poziţie din top, coborând până pe locul al cincilea, însă este singura instituţie de credit dintre primele cinci din clasament care nu a primit ajutoare de stat. HSBC ar ocupa poziţia a treia, dacă nu s-ar ţine cont de sprijinul guvernamental obţinut de rivali.

Mitsubishi UFJ, cel mai mare grup financiar din Japonia, este cea mai bine plasată bancă asiatică, ocupând poziţia a şaptea, urmată de grupul chinez ICBC, pe poziţia a opta.

Pe de altă parte, ICBC a fost cea mai profitabilă bancă anul trecut, cu un câştig net de 21,3 miliarde de dolari, reprezentând aproape o cincime din profitul total al sectorului bancar mondial.

Pe poziţia a doua în topul profiturilor s-a plasat tot o bancă din China, China Construction Bank, cu un rezultat net de 17,5 miliarde de dolari, urmată de Santander (Spania), cu 15,8 miliarde de dolari, Bank of China (12,6 miliarde de dolari) şi BBVA (9,6 miliarde de dolari).

Astfel, băncile din China au obţinut anul trecut aproape jumătate din profitul total al sistemului bancar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici