Lufthansa va cumpăra cu 377 milioane euro Austrian Airlines

Transportatorul aerian german Lufthansa a primit, vineri, acordul Comisiei Europene (CE) pentru cumpărarea, printr-o tranzacţie de 377 milioane de euro, a companiei Austrian Airlines.

30 afișări
Imaginea articolului Lufthansa va cumpăra cu 377 milioane euro Austrian Airlines

Lufthansa va cumpăra cu 377 milioane euro Austrian Airlines (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comisia a decis că Lufthansa trebuie să cedeze companiei austriece spaţii pentru staţionarea aeronavelor pe aeroporturile din Viena, Frankfurt, Munich, Stuttgart, Koln şi Bruxelles.

"Acest caz arată că este posibilă consolidarea în sectorul transportului aerian, dar cu mijloacele necesare pentru a proteja interesele consumatorilor", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Neelie Kroes, într-un comunicat al CE.

Executivul european a aprobat, de asemenea, ajutorul financiar de 200 milioane euro pentru Austrian Airlines acordat în primăvara acestui an de guvernul austriac, principalul acţionar al companiei.

Operatorul aerian austriac are datorii de peste un miliard de euro şi supravieţuieşte datorită unui împrumut primit de la guvern.

În iunie, Lufthansa a primit permisiunea Comisiei pentru a cumpăra Brussels Airlines pentru 250 milioane de euro. Grupul german şi-a majorat, de asemenea, participaţia la BMI prin cumpărarea a 50% plus una din acţiuni de la fondatorul companiei aeriene britanice, Michael Bishop.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici