Marea Britanie: 100 de bancheri cer în justiţie Commerzbank plata unor bonusuri de 50 milioane euro

Justiţia britanică a început miercuri analizarea cererilor a 100 de angajaţi din Londra ai băncii germane Commerzbank, care reclamă plata unor bunusuri de 50 de milioane de euro, promise şi care nu au fost plătite niciodată.

91 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie: 100 de bancheri cer în justiţie Commerzbank plata unor bonusuri de 50 milioane euro

Marea Britanie: 100 de bancheri cer în justiţie Commerzbank plata unor bonusuri de 50 milioane euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bancherii sunt foşti angajaţi ai băncii Dresdner Kleinwort, integrată în prezent în Commerzbank, şi reclamă fiecare între 15.000 şi 2 milioane de euro.

Potrivit reclamaţiilor, bonusurile le-au fost promise în 2008, în scopul fidelizării angajaţilor, într-o perioadă în care banca traversa probleme financiare.

"Suntem aici pentru că promisiunile nu au fost onorate", a declarat avocatul bancherilor, Andrew Hochhauser.

Angajaţii băncii nu au primit decât 10% din sumele la care se aşteptau şi în unele cazuri nimic.

Banca susţine că nu s-a angajat la nimic şi că are dreptul să revizuiască recompensele oferite salariaţilor, în cazul înrăutăţirii rezultatelor financiare.

Bonusurile din sectorul financiar reprezintă un subiect deosebit de sensibil în Marea Britanie şi sunt mai nepopulare decât în alte ţări, în condiţiile în care guvernul aplică un program de austeritate.

Banca Angliei insistă ca băncile să limiteze compensaţiile financiare acordate angajaţilor şi acţionarilor şi să se concentreze pe consolidarea capitalului, pentru a putea traversa dificultăţile economice actuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici