McCreevy: Criza ar trebui să aducă reforme în sistemul bancar

Pieţele financiare se vor confrunta în continuare cu probleme, iar legiuitorii ar trebui să profite de această perioadă pentru a reforma regulile de supraveghere a băncilor, a declarat comisarul european pentru Piaţa internă, Charlie McCreevy.

13 afișări
Imaginea articolului McCreevy: Criza ar trebui să aducă reforme în sistemul bancar

McCreevy: Criza ar trebui să aducă reforme în sistemul bancar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Niciodată nu va mai fi climatul politic atât de favorabil pentru un pas important înainte", a afirmat McCreevy.

Sistemul de supraveghere a băncilor trebuie reformat, în condiţiile în care 80% din depozitele bancare din Uniunea Europeană (UE) sunt administrate de instituţii financiare internaţionale, a precizat el.

Oficialul consideră că legiuitorii diferitelor state ar trebui să treacă peste interesele proprii şi să sprijine un sistem de supraveghere extins la nivelul Uniunii.

Totodată, în opinia lui McCreevy, acordarea de bonusuri companiilor financiare ar trebui reconsiderată. Bănci precum UBS, din Elveţia, cu toate că înregistrază pierderi semnificative şi au fost ajutate cu bani publici să se menţină pe linia de plutire, au continuat să acorde bonusuri angajaţiolor, în special conducerii.

De asemenea, în pofida problemelor de lichiditate ale băncii, angajaţii UBS au primit bonusuri de circa 1,3 miliarde de euro în 2008.

Analiştii consideră că banca va raporta pierderi de peste 13 miliarde euro pentru 2008, cele mai mari înregistrate în Elveţia.

Comisarul european a promis că va pregăti proiecte de lege pentru fondurile de hedge şi private equity şi că va lua în considerare măsuri pentru rezolvarea problemei "bonusurilor perverse".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici