Metroul din Drumul Taberei. Ludovic Orban spune când va fi dată în circulaţie linia M5

Procesul verbal de recepţie a M5 a fost semnat, a anunţat duminică premierul Ludovic Orban, care a precizat că linia din Drumul Taberei va fi dată în circulaţie săptămâna viitoare.

8533 afișări
Imaginea articolului Metroul din Drumul Taberei. Ludovic Orban spune când va fi dată în circulaţie linia M5

„La şedinţa de semnare a procesului verbal au fost 96 de reprezentanţi ai tuturor instituţiilor statului implicate. Au existat obiecţii în prima fază din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, toate aceste observaţii au fost remediate, iar procesul verbal a fost semnat. În zilele care vin, adică astăzi şi mâine, se vor face toate celelalte pregătiri necesare, a garniturilor de tren, a sistemului POS, a tuturor procedurilor astfel încât să putem da în circulaţie metroul Drumul Taberei săptămâna care vine”, a spus premierul.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici