- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul pentru Energie: România nu ar avea probleme chiar dacă Gazprom opreşte în totalitate livrările de gaze
România nu ar avea nicio problemă în perioada de iarnă chiar dacă Gazprom ar opri în totalitate livrările de gaze şi iarna ar fi extrem de dificilă, afirmă mininistrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, menţionând că grupul rus va reduce din nou cantităţile furnizate clienţilor din România.
Ministrul pentru Energie: România nu ar avea probleme chiar dacă Gazprom opreşte în totalitate livrările de gaze (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Nicolescu a arătat că livrările de gaze ruseşti vor scădea cu 10% începând de marţi până duminică, precizând că şi de această dată reprezentanţii Gazprom nu au comunicat autorităţilor de la Bucureşti motivele reducerii volumelor de gaze.
"Am încercat să discut astăzi (luni - n.r.) cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus că nu este în Bucureşti. Voiam să aflu motivele acestor reduceri, pentru că nici Transgaz nu are un răspuns de la Gazprom", a afirmat luni într-o declaraţie de presă Răzvan Nicolescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ești de acord ca Iohannis să rămână în funcție, deși mandatul lui expiră pe 21 decembrie? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Hezbollah retrage toate forţele din Siria
-
Reuters: Există o mare probabilitate ca Assad să fi murit într-un accident de avion
-
Predoiu: Alegerile trebuie protejate, aşa cum au procedat recent instituţiile statului, inclusiv CCR
El a adăugat că importurile de gaze pentru luni sunt în parametrii agreaţi. Ministrul a arătat că producţia zilnică de gaze a României este dublă faţă de consum şi că populaţia nu este afectată de reducerea gazelor din Rusia.
"Cred că trebuie să începem să ne obişnuim cu această situaţie în săptămânile care vor urma. Cantităţile (importate - n.r., de aproximativ 200.000 metri cubi pe zi) sunt absolut nesemnificative şi nu există niciun fel de risc pentru perioada de iarnă, chiar dacă furnizarea s-ar opri de tot până la primăvară şi chiar dacă va fi o iarnă extrem de dificilă", a mai spus Nicolescu.
El nu exlude ca situaţia importurilor de gaze ruseşti să se schimbe de la oră la oră.
"Sperăm că energia să nu fie folosită ca armă politică, pentru că cei care ar face asta ar avea de pierdut", a mai spus Nicolescu.
Nicolescu a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că Gazprom a anunţat Transgaz că livrările de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sâmbătă şi duminică, fără explica motivele reducerii cu 5% aplicată vineri sau ce se va întâmpla de luni.
Gazprom a transmis joi Transgaz că livrările de gaze către România vor fi reduse în următoarele trei zile, fără să explice motivele pentru scăderea volumelor.
România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.
Uniunea Europeană a institui vineri noi sancţiuni la adresa Rusiei, care prevăd printr altele măsuri specifice împotriva unor ruşi şi ucraineni acuzaţi că sunt implicaţi în conflictul din Ucraina, dar şi blocarea finanţării datoriei pentru trei companii petroliere, şi anume Rosneft, Transneft şi filiala petrolieră a Gazprom - Gazprom Neft.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că noile sancţiuni impuse Rusiei, dar şi cele impuse de Rusia României "afectează din punct de vedere economic", existând multe firme care aveau exporturi, dar a reiterat ideea că "este un preţ care merită şi trebuie plătit".
Pe fondul temerilor privind o eventuală întrerupere a livrărilor din Rusia pe timpul iernii, statele est-europene au început să îşi suplimenteze stocurile de gaze naturale, România fiind una din puţinele ţări din regiune care îşi poate asigura necesarul de gaze din producţia internă.
În ultimul deceniu, Rusia a oprit de trei ori furnizarea gazelor către Ucraina, în 2006, 2009 şi începând din luna iunie a acestui an, din cauza disputelor cu Kievul referitoare la preţ. În acest an, livrările de gaze către Europa au continuat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO