Miniştrii de Finanţe din zona euro nu vor modificarea taxelor şi accizelor la combustibili

Miniştrii de Finanţe din zona euro au căzut luni de acord să respecte declaraţia de la Manchester şi să nu modifice legislaţia de taxare a sectorului energetic, la finele unei sesiuni de discuţii prilejuită de aniversarea a zece ani de la înfiinţarea Băncii Centrale Europene.

34 afișări
Imaginea articolului Miniştrii de Finanţe din zona euro nu vor modificarea taxelor şi accizelor la combustibili

Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene (Imagine: Mediafax/AFP)

Creşterile puternice ale preţurilor combustibililor şi alimentelor au creat o atmosferă tensionată la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din UE de la Frankfurt, cu ocazia aniversării BCE, al cărei principal obiectiv este încetinirea inflaţiei.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a deschis întâlnirea printr-o avertizare, amintind că gestionarea slabă a crizei petrolului din anii '70 a dus la consecinţe grave pentru economie, punctând că erorile nu trebuie repetate.

Mai mulţi miniştri, printre care reprezentanţii Franţei, Germaniei, Olandei şi Irlandei, au recunoscut problemele determinate de nivelurile record ale preţurilor la carburanţi, însă au căzut de acord că reducerea sau eliminarea unor taxe şi accize nu ar reprezenta o soluţie viabilă pentru situaţie şi ar cauza şi mai multe neplăceri pe termen lung.

Dincolo de tarifele la carburanţi, preţurile alimentelor reprezintă o altă problemă de importanţă majoră pentru Europa.

Ministrul austriac al Finanţelor, Wilhelm Molterer, a declarat că le va cere colegilor din executiv să ia în considerare un plan de taxare care să contracareze speculaţiile apărute în ultimele luni în acest sector.

Speculaţiile cu mărfuri au totalizat peste 40 de miliarde de dolari în ultimele cinci luni, a afirmat Molterer, citat în ediţia de luni a cotidianului austriac Kurier, preluat de Reuters.

"Acest element speculativ puternic este responsabil pentru o parte din creşterea preţurilor. Politicienii trebuie să ia măsuri în această privinţă. În consecinţă, voi înainta luni un proiect de taxare către colegii mei, miniştri ai Finanţelor. Să vedem care va fi părerea lor", a spus Molterer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici