Prima pagină » Economic » Ministrul Finanțelor dă asigurări: Vor fi bani și de salarii, și de pensii

Ministrul Finanțelor dă asigurări: Vor fi bani și de salarii, și de pensii

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, dă asigurări că vor fi bani de salarii și pensii până la sfârșitul anului.
Ministrul Finanțelor dă asigurări: Vor fi bani și de salarii, și de pensii
Cosmin Pirv
31 iul. 2025, 20:36, Economic

Întrebat joi cu privire la declarațiile ministrului Educației referitoare la lipsa banilor pentru salarii până la sfârșitul anului, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a spus: „Vor fi bani și de salarii, și de pensii. Vor fi bani, dar asta nu înseamnă că ipotezele pe care a fost construit acest buget sunt realiste. Pentru că avem această meteahnă să construim bugetul și, la un moment dat, anumiți ordonatori de credit la final de an să aibă mai puțin bani în buget decât le trebuie”.

El susține că Ministerul Educației nu este singurul ordonator de credit în situația asta.

„Am făcut o analiză amplă pe toți ordonatorii de credit și, în general, pe toată structura bugetului așa cum a fost el aprobat pentru 2025 și, într-adevăr, ipotezele lui nu stau în picioare în multe locuri. Suntem în mijlocul anului. Va trebui să remediem situația. Dar nu e ușor să remediezi situația în mijlocul anului. (…) Dar vom face acest lucru. De aceea, următoarea rectificare nu e deloc un exercițiu ușor. Pentru că avem extrem de multe presiuni din multe părți și presiunea investițiilor, pentru că trebuie totuși, avem PNRR-ul de terminat”, a spus Nazare la Antena 3 CNN.