Ministrul Transporturilor: Mandatul lui Heinzmann la Tarom se încheie pe 19 noiembrie

Mandatul CEO-ului Tarom, Christian Heinzmann, se va încheia pe 19 noiembrie, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după ce belgianul anunţase anterior că îşi doreşte să-şi continue activitatea în cadrul companiei aeriene şi după această dată.

1228 afișări
Imaginea articolului Ministrul Transporturilor: Mandatul lui Heinzmann la Tarom se încheie pe 19 noiembrie

Ministrul Transporturilor: Mandatul lui Heinzmann la Tarom se încheie pe 19 noiembrie (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Mandatul domnului Heinzmann se va termina pe 19 noiembrie. Ceea ce i-am cerut domnului Heinzmann a fost să vedem şi noi care sunt măsurile pe care doreşte să le implementeze până la 19 noiembrie şi în ce fel acestea vor avea un impact pozitiv asupra companiei. Acesta este singurul lucru care mă interesează şi ne interesează la minister: compania Tarom să fie eficientă şi ce măsuri sunt luate", a afirmat ministrul Transporturilor, răspunzând unei întrebări.

Ea a menţionat că deocamdată nu au început procedurile pentru alegerea unui înlocuitor al lui Heinzamann.

La finalul lunii iunie, Heinzmann declara agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.

În replică, şeful CA, Dan Pascariu, afirma la vremea respectivă că există mai multe nemulţumiri la adresa activităţii lui Heinzmann, iar reducerea duratei mandatului a fost o concluzie la care s-a ajuns de comun acord.

CA-ul Tarom a hotărât la 22 iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv.

Heinzmann a anunţat recent că va discuta situaţia sa cu ministrul Transporturilor, de la care aşteaptă un răspuns.

Tarom a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut. Venituri operaţionale au atins 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut.

Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Heinzmann, cetăţean belgian cu o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, şi-a început mandatul la Tarom în noiembrie 2012.

Tarom are o flotă formată din 24 aeronave, Airbus, Boeing şi ATR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici