Munca la stat, bine remunerată. Statul a cheltuit echivalentul a 4,2% din PIB cu salariile bugetarilor în primul semestru

Peste 58 de miliarde de lei au fost cheltuite în primele şase luni din 2022 cu salariile celor 1,2 milioane de bugetari, valoare în creştere cu 5% faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.

755 afișări
Imaginea articolului Munca la stat, bine remunerată. Statul a cheltuit echivalentul a 4,2% din PIB cu salariile bugetarilor în primul semestru

Raportate la PIB, cheltuielile cu salariile bugetarilor au reprezentat echivalentul a 4,2% din PIB în primul semestru al anului 2022, faţă de 4,7% în perioada similară din 2021 şi au fost la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani.

„De multe ori ponderi ridicate ale cheltuielilor cu salarizarea în sectorul bugetar în PIB arată că nu s-a reformat sistemul instituţional, că e nevoie de oameni fizici acolo unde ar putea să se folosească softuri, că este încă multă birocraţie, deşi e-government ar trebui să avanseze. Problema nu este a procentelor din PIB sau a cifrelor absolute, ci a legăturii între pachetul motivaţional şi eficienţa muncii depuse. Or, din acest punct de vedere eu cred sincer că avem un sector bugetar încă inflamat, mare, şi sunt suprapuneri de persoane pe aceleaşi activităţi şi nu am ajuns la nivelul dorit de eficienţă şi de productivitate a muncii“, a explicat profesorul universitar Dumitru Miron de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

În valoare absolută, cheltuielile cu salariile bugetarilor în S1/2022 sunt la cel mai ridicat nivel din istorie, însă în raport cu PIB-ul sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. La stat lucrează peste 1,27 milioane de angajaţi, iar bugetarii reprezintă un sfert din totalul angajaţilor din economie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici