Nicu Grigoraş, Intercapital: Piaţa de capital are resurse enorme de dezvoltare, dar cu paşi potriviţi

Piaţa de capital autohtonă are resurse enorme de dezvoltare dacă va face în continuare paşii potriviţi având în vedere că în prezent capitalizarea bursieră are o pondere de 10,6% în PIB, a declarat Nicu Grigoraş, director de tranzacţionare la Intercapital.

472 afișări
Imaginea articolului Nicu Grigoraş, Intercapital: Piaţa de capital are resurse enorme de dezvoltare, dar cu paşi potriviţi

Nicu Grigoraş, Intercapital: Piaţa de capital are resurse enorme de dezvoltare, dar cu paşi potriviţi (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

Reformarea pieţei a început acum câţiva ani, însă eforturile trebuie să continue, adaugă el.

"Efectele nu sunt încă vizibile, însă sunt extrem de încrezător că dacă actorii principali ai pieţei amplifică eforturile de modernizare a arhitecturii pieţei, aceste 10,6% vor creşte semnificativ în anii următori", consideră Grigoraş.

Capitalizarea bursieră a companiilor locale listate la Bucureşti a atins la finele anului 2015 o pondere de 10,6% din produsul intern brut (PIB), al doilea cel mai scăzut nivel din ţările din regiune, după , potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară calculate pe baza metodologiei Federaţiei Europene a Burselor de Valori (FESE).

Capitalizarea bursieră domestică românească nu include emitenţii străini Erste şi NEPI.

Comparativ cu anul 2012, ponderea s-a diminuat cu 1,6 puncte procentuale pe fondul creşterii PIB (3,8%) şi al scăderii capitalizării bursiere a companiilor locale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici