Nokia deschide un nou proces pentru încălcare de patente împotriva Apple

Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia a anunţat, marţi, că a depus o nouă plângere la Comisia pentru Comerţ Internaţional din Statele Unite în care acuză grupul american Apple că încalcă patente Nokia.

32 afișări
Imaginea articolului Nokia deschide un nou proces pentru încălcare de patente împotriva Apple

Nokia deschide un nou proces pentru încălcare de patente împotriva Apple (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei doi giganţi din domeniul IT sunt implicaţi în mai multe dispute legale în Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Olanda.

Apple a câştigat, la finalul săptămânii trecute, o rundă într-un proces similar cu Nokia, după ce un judecător al comisiei pentru comerţ internaţional a decis că grupul american nu a încălcat niciunul din cele cinci patente Nokia aflate în dispută.

Grupul finlandez a depus, marţi, o plângere pentru încălcarea a şapte patente, referitoare la sisteme de operare multitaking, sincronizare de date, poziţionare, calitatea convorbirilor şi acesorii Bluetooth.

În prezent, Nokia are în derulare procese cu Apple care vizează 46 de patente, potrivit vicepreşedintelui responsabil pentru proprietate intelectuală, Paul Melin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici