Noul ministru al Transporturilor vrea schimbarea şefului CFR Călători: Să se odihnească, dar nu pe banii companiei

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat că va avea luni discuţii cu preşedintele Consiliului de Administraţie de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei, după ce directorul Leon Bărbulescu a spus că dormea când a fost întrebat de locomotivele deraiate sâmbătă.

2296 afișări
Imaginea articolului Noul ministru al Transporturilor vrea schimbarea şefului CFR Călători: Să se odihnească, dar nu pe banii companiei

Noul ministru al Transporturilor vrea schimbarea şefului CFR Călători: Să se odihnească, dar nu pe banii companiei

“Sunt convins că fără ca eu să am vreo ingerinţă, cei din Consiliu de administraţie de la CFR Călători îl vot lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători şi în cursul zilei de mâine o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători şi cu preşedintele CA şi să vină cu modificarea de urgenţă în ce înseamnă managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred reacţia, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente şi nu să fie trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, la Antena 3.

Ministrul Transporturilor spune că în cursul zilei de sâmbătă s-a comunicat dezastruos. “Eu ieri eram în ministerul Transporturilor, am chemat secretarul de stat, s-a constituit o comisiei care investighează cauzele accidentului, mă aşteptam ca dl. Bărbulescu asta să comunice".

Reacţia ministrului Transporturilor vine după ce Leon Bărbulescu, director general CFR Călători, a afirmat într-un intevriu telefonic, cu privire la locomotivele deraiate în cursul zilei de sâmbătă, că nu s-a întâmplat nimic grav şi că a fost “trezit din somn”.

Leon Bărbulescu a fost numit director general al CFR Călători în 21 martie 2018.

În cursul zilei de sâmbătă, o locomotivă a deraiat în judeţul Arad, după ce cu câteva ore înainte acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe calea ferată în Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici