Numărul maşinilor vândute anul trecut, la nivelul din 2003

Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 54,3% anul trecut, la 147.962 de unităţi, iar segmentul autoturismelor a înregistrat un recul de 52%, la 130.193 de maşini, astfel că piaţa auto a revenit aproape de nivelul înregistrat în 2003.

16 afișări
Imaginea articolului Numărul maşinilor vândute anul trecut, la nivelul din 2003

Numărul maşinilor vândute anul trecut, la nivelul din 2003

Din cele 130.193 de autoturisme vândute anul trecut, 38.736 unităţi au provenit din producţia internă, cu 52,7% mai puţine decât în anul 2008, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Cea mai vândută marcă pe piaţa românească a fost Dacia, cu 41.862 de vehicule livrate, secondată de Hyundai - 10.982 de unităţi, Volkswagen - 10.916 unităţi, Ford -10.496 unităţi şi Renault - 10.114 unităţi.

Pe segmentul vehiculelor comerciale scădrea a fost şi mai accentuată, de 66%, în piaţă intrând 16.678 de maşini, potrivit datelor APIA.

Vânzările de autobuze au înregistrat cea mai mare scădere din întreaga piaţă auto, cu 75% mai puţine livrări faţă de 2008, respectiv 1.091 de unităţi.

În ultima lună a anului trecut au fost vândute 9.858 de autovehicule, cu aproape 15% mai puţin faţă de noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici