Numărul maxim de angajaţi din industria de apărare redus de Guvern cu 300, la 1.655 de posturi

Companiile din industria de apărare vor avea în acest an cel mult 1.655 de salariaţi care să asigure întreţinerea şi paza unităţilor pe perioada în care acestea nu se desfăşoară activitatea de bază, cu circa 300 de persoane mai puţin decât în 2008, conform unei hotărâri aprobate de Guvern.

67 afișări
Imaginea articolului Numărul maxim de angajaţi din industria de apărare redus de Guvern cu 300, la 1.655 de posturi

Numărul maxim de angajaţi din industria de apărare redus de Guvern cu 300, la 1.655 de posturi (Imagine: Mediafax Foto)

"Pentru anul 2010, fondurile prevăzute pentru finanţarea numărului mediu maxim de personal, 1.655 salariaţi, sunt în cuantum de 35 de milioane de lei", se arată în nota de fundamentare a documentului.

Potrivit unei hotărâri de guvern aprobate în luna decembrie anul trecut, numărului maxim de personal pe anul 2009 pentru firmele din industria de apărare fost stabilit la 1.967 de angajaţi, din care 1.654 la CN Romarm.

Propunerea pentru 2010 prevede un număr maxim de 1.200 de angajaţi pentru CN Romarm, cu 454 de persoane mai puţin faţă de 2009.

În cazul CN Romaero, actul prevede pentru 2010 un maxim de 200 de angajaţi, faţă de 34 în 2009, iar pentru Avioane Craiova 112 salariaţi, comparativ cu 237 anul trecut.

Un număr de angajaţi superior celui din anul anterior este propus şi pentru firma Construcţii Aeronautice, 11 salariaţi faţă de patru în 2009 şi pentru Uzina Mecanică Orăştie, 10 faţă de 4.

Potrivit legislaţiei, salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la operatorii economici din industria de apărare, pe perioada în care nu desfăşoară activitate de bază din lipsă de comenzi sau contracte efectuează activităţi specifice, beneficiind de drepturile salariale prevăzute de lege pentru salarizarea personalului.

"Situaţia existentă în industria de apărare a ultimilor ani este caracterizată în primul rând de diminuarea comenzilor la nivelul operatorilor economici. Acest fapt se datorează scăderii an de an a portofoliului de comenzi specifice primite atât din partea beneficiarilor interni cât şi din partea beneficiarilor externi. Declanşarea la nivel mondial şi european a crizei economice a adâncit situaţia bugetară a operatorilor economici din industria de apărare, conducând la reducerea accelerată a comenzilor specifice, cu implicaţiii directe asupra ocupării forţei de muncă, asupra balanţei comerciale şi asupra balanţei de plăţi", se precizează în nota de fundamentare.

Documentul relevă totodată că, din cauza lipsei de comenzi, situaţia a devenit "dramatică şi critică" în ceea ce priveşte asigurarea potenţialului logistic de apărare a ţării, cu implicaţii asupra siguranţei şi securităţii naţionale.

"Programele privind restructurarea industriei de apărare trebuie să continuie şi în anul 2010, din considerentele prezentate mai sus, dar şi din perspectiva obligaţiilor specifice în domeniul apărării naţionale, pe care România şi le-a asumat în calitate de membră a NATO şi a Uniunii Europene. Continuarea procesului de restructurare în anul 2010 implică cheltuieli materiale şi cheltuieli pentru remuneraţia personalului folosit la realizarea acestor activităţi, precum şi a celor de întreţinere, reparaţii, pază, conservare şi administrative", se mai arată în actul normativ.

Numărul mediu maxim de persoane pentru companiile din industria de apărare care efectuează activităţi de întreţinere, reparaţii, pază, conservare a patrimoniului şi administrative cu salariaţi încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care nu desfăşoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte este aprobat anual de către Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici