O sumă uriaşă a fost aruncată în joc împotriva coronavirusului. Apelează România la aceşti bani?

  • FMI este pregătit să aloce împrumuturi în valoarea de un trilion de dolari statelor
  • Banii vor ajuta acele state care se confruntă cu probleme din cauza coronavirusului
  • România nu ia în calcul un împrumut de la FMI
1036 afișări
Imaginea articolului O sumă uriaşă a fost aruncată în joc împotriva coronavirusului. Apelează România la aceşti bani?

O sumă uriaşă a fost aruncată în joc împotriva coronavirusului. Apelează România la aceşti bani?

Fondul Monetar Internaţional este pregătit să mobilizeze un trilion de dolari pentru a ajuta ţările să facă faţă pandemiei de coronavirus, scrie Blomberg.


Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, a declarat că măsurile fiscale, financiare şi de reglementare trebuie coordonate la nivelul ţărilor.

Georgieva a reamintit, luni, într-o postare făcută pe blogul său, că FMI are la dispoziţie fonduri de urgenţă în valoare de 50 de miliarde de dolari ce pot fi puse la dispoziţia statelor în curs de dezvoltare, circa 10 miliarde din total fiind împrumuturi cu dobândă zero.

La nivelul FMI se află deja în derulare 40 de acorduri de împrumut, care, cumulate, reprezintă 200 de miliarde de dolari ce pot fi folosite ca ajutoare de urgenţă. Totodată, alte 20 de ţări s-au arătat interesate să apeleze la FMI.

Fondul dispune totodată de aproximativ 400 de milioane de dolari prin intermediul schemei de sprijin pentru ţările sub-dezvoltate, Cu ajutorul donaţiilor, cum ar fi cele 195 de milioane de dolari primite de la Marea Britanie, FMI speră să ajungă la un total de un milliard de dolari cu aceste fonduri, a mai spus Georgieva.

„Pe măsură ce virusul se extinde, nevoia de coordonare a măsurilor de stimulare devine tot mai urgentă”, a spus aceasta.

„În timpul crizei globale, de exemplu, stimulentele fiscale acordate de ţările G-20 au reprezentat aproximativ 2% din bugetul acestor state, ceea ce reprezintă aproximativ 900 de miliarde de dolari, doar în 2009. Aşa că mai avem multe de făcut”, este de părere directoarea FMI.

Ea a mai declarat că FMI este gata să mobilizeze fonduri în valoare de un trilion de euro pentru a sprijini ţările membre.

Într-o intervenţie recentă, premierul Ludovic Orban declara că până acum nu a fost luat în calcul un eventual împrumut de la FMI, mai ales că un acest tip presupune restricţii.

„Nu am avut până în prezent nicio discuţie legată de un posibil împrumut de la FMI. Sigur că în cazul în care va apărea o astfel de posibilitate, o vom analiza. Împrumuturile de la FMI, de regulă, au fost condiţionate de nişte ajustări în economie, de nişte măsuri, să spun, mai mult de natură restrictivă”, a declarat premierul.

Recent, Germania anuţat că va creşte plafonul credite ce pot fi oferite prin intermediul băncii de stat KfW la peste 500 de miliarde de euro.

De asemenea, în SUA, Fed, sistemul de bănci centrale americane a anunţat că pune în joc 1,5 trilioane de dolari sub formă de facilităţi de credit, pentru a combare criza generată de COVID-19.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici